Cunoașterea blitz-krieg

Autor: Dr. Cosmin-Răzvan Gogălniceanu

(Materialul reprezintă prima din cele 5 părţi ale lucrării „Despre cercul disonant, cunoașterea personal-angajată și nivelele de realitate” – prezentat pe 4.07.2014, în cadrul Congresului de Psihologie și Psihoterapie Adleriană – organizat de APPA Romania).

Vă mulțumesc anticipat pentru citarea sursei și a autorilor de fiecare dată cînd veți găsi cu cale să utilizați fragmente din acest material ori din altele publicate pe acest site.

Astăzi, chiar aici între noi, sunt oameni care resimt necesitatea de a da un înţeles vieţii lor, experienţelor proprii. Alţii pur-și-simplu se lasă purtaţi în periplul experienţial oferit de varietatea lumii şi a potenţialului ofertant al unor percepţii înnoitoare ori al unei cunoaşteri mai-altfel.

Astăzi oamenii se simt atrași de concepte și strategii cum ar fi: gândirea pozitivă, iubirea (de sine, a aproapelui, a lumii înconjurătoare, etc.), gândirea „out-of-the-box”, progresul perpetuu etc. Am putea spune că acestea au un ce-anume, ca un fel de magnetism care le aduce foarte aproape minții oamenilor.

Unii dintre noi abordăm de o manieră raționalizantă și intelectualizantă sau proiectând sau sublimând folosirea acestor strategii. Alţii dintre noi le abordează chiar practic, devenind mărturisitori ai succesului în aplicarea lor ori devenind căutători pe drumul unei mai bune ori mai profunde înţelegeri.

Scopurile acestor abordări diferite le putem exprima simplu: o dorință de mai bine, uneori o dorință de a izbăvi pe cineva sau de a ne izbăvi, alteori o dorință de a scăpa (pe noi înșine ori pe altcineva) de greutăți ale vieții, de necazuri, de eșecuri… Dincolo, însă, de simplitatea izbitoare în exprimarea lor literală, aceste scopuri ne apar a fi conținătoarele unei încărcături cu consistență filosofică considerabilă. În cursul lucrării noastre căutăm să ne elucidăm asupra acestei încărcături de sens, apropiindu-ne de ele din perspectiva Psihologiei Individuale a lui Alfred Adler și cautând să privim lucrurile prin prisma Transdisciplinarității și a terminologiei propuse de fizicianul Basarab Nicolescu.

Ceea ce simt unii dintre noi pe propria lor piele, este faptul că astăzi există o cantitate enormă de informații. Fiecare încercăm să-i facem față cum putem mai bine. Astăzi cunoașterea este la depărtarea unui singur click. Rapid. Prin fibră optică. Viteza de accesare a informațiilor este foarte mare. Facilitatea accesului la cunoștințe îndeamnă la un fel de abuz. Un abuz cu iz de libertate sau de eliberare! Mai departe vom vorbi despre cum se face că acest iz de libertate conduce mintea într-o abordare a existenței lipsită de nuanțe, o abordare ce ar fi de tipul: ori așa, ori așa!

De ce se întâmplă astfel? Un răspuns ar putea fi faptul că de-nuanțarea are de-a face cu sentimentul de control asupra a ceea ce se întâmplă. Iar acesta se hrănește din nevoia individului de siguranță și stabilitate.

Un alt răspuns ar putea fi că lipsa de nuanțe este cultivată pe scară largă, cumva cultural, prin generalizări. Extragerea de „legi” este utilizată foarte clar în lumea științifică, iar abordarea nomotetică (generalizatoare) stă la baza abordării științifice a lumii.

Poate că lipsirea de nuanțe are de-a face și cu abordările profesionale din ce în ce mai hiper-ultra-super-specializate. În toate, însă, regăsim o nevoie umană de siguranță, de stăpânire sau de luare în stăpânire a lumii, a vieții, o nevoie de stabilitate în fața complexității lumii și vieții.

Noi considerăm că introducerea ideii de de-nuanțare este utilă înțelegerii situațiilor despre care am vorbit.că procesul de de-nuanţare este unul firesc. Sensul firescului despre care vorbim, este acela de natural. Ne dedăm cu naturaleţe procesului de de-nuanțare. Cum se face asta? …

Răspunsul nostru în acest moment este că lucrurile par a avea o legătură pe filiera următoare: o dată născut individul trebuie să stăpânească complexitatea lumii, aparatul cognitiv dă naștere schemei de apercepție care lucrează prin procese de de-nuanțare-simplificare-reducție, rezultatul fiind individualizarea apercepției despre sine-lume-viață.

Aşa cum este vizualizabil în imaginea alăturată, noi privim de-nuanţarea ca fiind din punct de vedere conceptual, fundaţia celorlalte procese: de simplificare şi de reducţie. Simplificarea ar fi cea care furnizează accesul minţii la clarificare, iar în reducţie am vedea producătoarea de opinie şi generalizare. Toate cele trei procese sunt implicate în felul în care mintea umană abordează complexitatea lumii şi vieţii.

Am putea numi asta proces de hiper-ultra-super-specializare? Noi asta propunem şi pe această bază se va dezvolta şi materialul de faţă. Schema de apercepție a individului este un rezultat al acestui proces. Noi considerăm că schema de apercepție reprezintă o hiper-ultra-super-specializare a viziunii individuale despre sine-lume-viață.

Pe parcursul producerii acestui text, am ajuns să ne apropiem de un material al lui filosofului Edgar Morin. Am luat act cu bucurie de faptul că exprimarea sa în privința ideilor expuse de mine mai sus este mult mai clară. Așadar, iată ce spune filosoful Edgar Morin (1999): „În fapt, hiper-specializarea ne împiedică să privim globalul (pe care-l fragmentează) și esențialul (pe care-l dizolvă). Și ne împiedică să tratăm cu corectitudine probleme specifice care nu pot ridicate și gândite în afara contextului. Problemele esențiale nu sunt niciodată fragmentate și problemele globale sunt întotdeauna încărcate de esență. În vreme ce cultura generală consta în încurajarea încercărilor de a pune toate ideile și informațiile în context, cultura științifică disciplinară și tehnologică fragmentează, disjunge și compartimentalizează cunoașterea, făcând-o din ce în ce mai dificil de plasat în context”[1].

Am vorbit despre nevoia de siguranță și stabilitate, despre viteză și abuz, despre un fel de nelimitare pe care o putem confunda cu libertatea sau eliberarea. Observăm o legătură între acestea și încercările oamenilor de a le face față prin intermediul unuia ori altuia dintre mijloacele pe care le au la dispoziție: gândind pozitiv și străduindu-se pentru înfrângerea unei gândiri criticoase, iubind necondiționat și pe oricine, gândind „out-of-the-box” într-o febrilă căutare a ceea ce este inside-the-box, cultivând speranța perpetuării unui posibil progresului etern, privind numai înainte și lipsindu-se de trecut și prezent.

[1] Morin, E.(1999). Seven complex lessons in education for the future. UNESCO