Despre cercul disonant

Autor: Dr. Cosmin-Răzvan Gogălniceanu

(Materialul reprezintă a 2-a parte din cele 5 părţi ale lucrării „Despre cercul disonant, cunoașterea personal-angajată și nivelele de realitate” – prezentat pe 4.07.2014, în cadrul Congresului de Psihologie și Psihoterapie Adleriană – organizat de APPA Romania).

Vă mulțumesc anticipat pentru citarea sursei și a autorilor de fiecare dată cînd veți găsi cu cale să utilizați fragmente din acest material ori din altele publicate pe acest site.

În afara celor discutate în cadrul primei părţi a acestei lucrări (consultabilă aici: Cunoaşterea blitz-krieg) , observăm constiturea a ceea ce noi numim cerc disonant. O reunire a celor despre care se face vorbire în Cunoaşterea blitz-krieg, dar în același timp mai mult decât atât. Vedem puse laolaltă legăturile între informațiile copleșitor de abundente, percepția minții asupra acestui aspect, încercarea de a face față acestora prin lansarea minții într-un proces de cunoaștere, viteza sporită de accesare și asimilarea trunchiată. Acesta este cercul disonant despre care vorbim. Acest cerc aduce cu sine siguranța și stabilitatea, dar într-un același timp încarcerează mintea într-o lume a iluziei de cunoaștere și înțelegere, o lume fără nuanțe, o lume a certitudinilor cultivate cu viteza unui click.

Din punctul nostru de vedere, cantitatea de informaţii cu care se confruntă simţurile omului la naştere, este apreciabil similară astăzi faţă de acum milioane de ani. Prin intermediul aparatului de simplificare-reducţie care este creierul omului, individul îşi produce în câţiva ani de la naştere propria schemă de apercepţie, o hiper-ultra-specializare în chestiunea sine-lume-viaţă-locul lui în acest context. Ceea ce dorim să spunem este că individul din toate timpurile a trebui să gestioneze cu creierul său şi să asimileze în universul său mental, complexitatea lumii.

Diferenţa dintre momentul în care scriu aceste rânduri şi un moment de acum milioane de ani, pentru unul-şi-acelaşi individ, este datorată vitezei cu care au ajuns să se deruleze informaţiile lumii în care trăieşte. Poate că un rol îl are și „cucerirea” Terrei de către specia umană, precum și creșterea numărului de reprezentanți ai speciei umane.

Noi observăm apariția unei schimbări de paradigmă a perspectivei asupra lumii și vieții. Procesul de modificare a acestei paradigmei a fost unul constant și am putea aduce ca sprijin în discuție observația antropologică legată de transformarea omului din vânător-culegător în agricultor-cultivator.

În virtutea celor de mai sus, mergem mai departe și spunem că ceea ce s-a modificat în milioane de ani este acoperirea distanței dintre universul mental al individului și lume (aici vorbind despre lumea cu conținut cantitativ informațional). Acoperirea acestei distanțe este astăzi la un click-distanță.

Viteza, aglomerarea, contextul sunt factori care modifică perspectiva. Din punctul nostru de vedere, acum milioane de ani, perspectiva omului asupra lumii era pe de o parte la nivelul liniei orizontului. Pe de altă parte lumea se oprea de cele mai multe ori la capătul satului. Presupunem că omul cunoștea din-aproape-în-aproape și că cunoașterea avea o natură practică foarte pregnantă. Cunoașterea avea un raport, cumva, imediat cu înțelegerea a ceea ce era cunoscut.

Cu cât viteza de accesare a informațiilor a devenit mai mare, cu atât timpul de asimilare a cunoștințelor s-a diminuat. Cu atât perspectiva s-a apropiat. Omul a pierdut cumva din perpectivă, pe măsură ce viteza s-a accentuat. Apoi, mintea parcă a avut din ce în ce mai multă nevoie să redescopere perspectiva printr-un efort de imaginare.

Perspectiva observată cu ochiul liber se transformă într-o perspectivă imaginată cu ochiul minții.

Ne întrebăm acum, dacă nu cumva acestui aspect i se datorează și diferențele enorme dintre bidimensionalitatea unor picturi rupestre precum cele ale peșterii din Altamira, și trimensionalitatea picturilor renascentiste. Omul în vechime picta așa cum vedea. Omul renascentist picta cum vedea, dar negreșit spunem că se folosea și de imaginație pentru a putea furniza pe o pânză bidimensională, o imagine cu atribute tridimensionale pentru ochiul privitorului.

Aprofundarea a avut de suferit și înțelegerea este mult-mult-mai-departe de un simplu click. Acest aspect noi îl coroborăm cu un efort imaginativ, cu o creştere a efortului de aprofundare şi, implicit, a efortului necesar înţelegerii.

Observaţia noastră este că sporirea uimitoare a vitezei de accesare-derulare a informaţiilor în lumea noastră, face ca universul mental uman să intre în vrie astăzi când pentru gestionarea-asimilarea vieţii-lumii se foloseşte neconştient de un acelaşi proces de simplificare, extrăgând o schemă de apercepţie individuală. Procesul de a face faţă, însă, cantităţii enorme de informaţii şi vitezei de accesare este, din punctul nostru de vedere, pasul minţii către cercul disonant – de-nuanţantor şi cultivator de preocupare şi frământare a minţii. Ar putea fi acesta un procedeu de salvgardare a stimei de sine a unui individ modern care nu poate face faţă complexităţii unei lumi care i-a ajuns la vârful nasului?

Am putea spune că nuanțele lipsesc din universul mental al individului, deși cultural concepte precum „gândește pozitiv” sau „gândește out-of-the-box” sau „iubește necondiționat” sau încrederea într-un perpetuu progres, acestea par a fi tocmai cele care hrănesc descoperirea nuanțelor.

Astăzi suntem aici pentru a spune că lucrurile ne par a sta întocmai celor de mai sus, dar și altcumva! Una spun ele și alta pare că se petrece. De asemenea, realizăm sarcina dificilă de a ne lumina asupra acestei chestiuni. Greutatea constă în faptul că lipsa nuanțelor face parte din pregătirea pentru viață a minții fiecărui individ. Iar pe de altă parte, mediile de comunicare ale lumii noastre cultivă cercul disonant descris mai sus; cultivă o falsă nuanţare, doar o nuanțare de cele mai multe ori lipsită de utilitate (cum ar spune Alfred Adler), mai degrabă hrănind o multiplicare a unuia și aceluiași cerc al logicii private a fiecăruia dintre noi.

Nuanțele despre care facem vorbire, sunt ca niște germeni conținători ai schimbării de perspectivă de care vorbeam mai sus. Noi am propus o ipoteză care vorbeşte despre modificarea perspectivei omului faţă de lume-viaţă între momentul-azi-acum şi momentul-de-acum-milioane-ani. Universul mental al speciei a şi produs nişte strategii de abordare. Ne referim la cele amintite imediat mai sus. Părerea noastră este că abordările de mai sus, singure, nu mai reprezintă o soluţie. Ele, doar, hrănesc păstrarea status-quo-ului cercului disonant. Asta se întâmplă, deşi strategiile despre care vorbim, se sprijină pe ideea de gândire-laterală[1] (cum o numea De Bono) similară cu gândirea non-liniară[2] (concept folosit de Mozdzierz, Peluso şi Lisiecki).

Ne întrebăm dacă nu cumva viteza de circulaţie a informaţiilor, şi implicit timpul redus de asimilare, sunt şi aici cele care pun „pe tușă” niște soluții care au dat rezultate bune asupra unora dintre cei care le accesează?

Răspunsul nostru înclină către unul afirmativ.

Pe de altă parte, realizăm faptul că, astăzi, procesul nuanțării este unul care necesită efort. Nuanțele nu mai apar pur-și-simplu din jocul de perspectivă cu linia orizontului. Omul trebuie să depună un efort pentru a re-vedea perpectiva. Acest efort noi îl numim cunoaștere personal-angajată.

[3]

[1] DeBono, E. (1970) – Lateral Thinking: Creativity Step by Step, (1970). Ed. Harper & Row (1973) paperback

[2] Mozdzierz, G.J., Peluso, P., Lisiecki, J. (2011). Principles of Counseling and Psychotherapy: Learning the Essential Domains and Nonlinear Thinking of Master Practitioners. Ed. Routledge. Kindle edition – http://www.amazon.com/Essential-Skills-Therapists-Gerald-Mozdzierz-ebook/dp/B004OVET5S/ref=tmm_kin_title_0

[3] Watkins, T., Reinfried M., Lite, D., Lee, A. & Brown, C. Perspective. http://www.onemandown.com/Perspective.htm accesat pe 29.06.2014