//
you're reading...
ALFRED ADLER

Copilul răsfăţat şi adultul răsfăţat

Fragment din „Alfred ADLER – Opere clinice complete”, vol. 12: „Descrierea generală a Psihologiei individuale”, publicată în 2002, republicată în 2006 în cadrul proiectului „Classical Adlerian Translation Project”, ISBN: 0997018628

(fragment – traducere: Dr. Răzvan Gogălniceanu)

Imaginea pe care o avem asupra lumii diferă de la un individ la altul pentru că noi, oamenii, nu suntem afectaţi în mod direct de factorii din lumea externă, ci de felul în care înţelegem noi acești factori exteriori. Aşa cum am mai explicat, viziunea fiecăruia dintre noi, apercepţiile şi perspectiva noastră asupra vieţii îşi află originea în primii ani ai copilăriei şi nu se modifică chiar dacă o persoană înţelege greşelile pe care le face.

Copilul răsfăţat şi adultul răsfăţat

Între aceste imagini asupra lumii, diferite de la om la om, găsim nişte similarităţi. Dar acordul cel mai important este în ceea ce îi privește pe copiii răsfăţaţi. Am vorbit adesea despre acest subiect pentru că eu am credinţa că aceasta este una dintre chestiunile cele mai nocive cu care este confruntată fiinţa umană. Sper că voi fi în stare să arăt îndeajuns de clar cum indivizii care au fost răsfăţaţi, trăiesc într-o lume complet diferită de cea a semenilor lor.

Cu toţii ştim ce este acela un copil răsfăţat. De obicei, oamenii nu spun despre sine dacă au fost răsfăţaţi sau dacă se simt vinovaţi că au răsfăţat la râdul lor pe cineva. Deşi toată lumea înţelege destul de bine că răsfăţul nu este, chiar, sănătos, totuşi majoritatea copiilor sunt răsfăţaţi. Dacă ar fi să estimez proporţia copiilor răsfăţaţi, aş putea spune că ei sunt în jur de 80 de procente. Câteodată, întâlnim oameni care au citit mult despre acest subiect, şi tot nu pot rezista tentaţiei de a răsfăţa un copil. Aici putem vedea o tendinţă egoistă în răsfăţarea unui copil deoarece dorinţa celui care răsfaţă vine din sentimentul său că este un mic dumnezeu care are puterea să controleze copilul.

Copilul răsfăţat creşte cu un grad foarte limitat de conectivitate, de obicei, redus la relaţia între el şi mama sa. Forma lor neobişnuită de cooperare presupune ca mama să facă tot ceea ce copilul ar putea să facă şi singur. Deoarece mama crează un mediu exagerat de confortabil pentru copil, el este legat de ea şi relaţionează numai cu ea, îmbufnându-se pe oricine altcineva.

Noi vedem acest model de relaţionare sub mii de variante şi nuanţe.

Câteodată întâlnim câte un copil fermecător, dar alteori dăm peste un copil care şi-ar dori ca tatăl lui să moară şi să nu mai tulbure relaţia dintre copil şi mamă. Copilul răsfăţat trăieşte ca un parazit, într-un mod de viaţă simbiotic. Mama şi copilul par conectaţi aşa cum erau înainte de naştere. După ceva vreme copilul devine bine antrenat să se sprijine în paşii săi în viaţă pe mamă, rezistând oricărei separări, dar în grad diferit şi în feluri diferite. De exemplu, el se opune să fie lăsat singur. Dacă vedem un copil căruia îi este teamă să stea singur, putem fi siguri că avem de a face cu un copil care a fost răsfăţat. Dacă întâlnim un copil căruia îi este frică de întuneric, mai ales atunci când este lăsat singur, putem fi siguri că a fost răsfăţat pentru că el nu mai simte starea de conectare. Dacă un copil nu vrea să meargă la culcare, putem fi siguri că el este răsfăţat şi nu vrea să fie separat de mama lui. El vrea să fie lăsată uşa deschisă sau să rămână cu lumina aprinsă. El este un copil răsfăţat.

Cred că, acum, înţelegem ce are în minte un astfel de copil. Ţelul său este de a se simţi împlinit, iar împlinirea lui presupune ca întotdeauna să fie sprijinit şi că este dependent de o altă persoană, folosind această persoană pentru atingerea scopurilor lui. Astfel, pentru că el este antrenat permanent în această situaţie de răsfăţ, copilul îşi dezvoltă toate caracteristicile care ţin de scopul său de împlinire: să ajungă în centrul atenţiei, să găsească în mod constant câteceva prin care să îi dea mamei o ocupaţie, asigurându-se de prezenţa şi atenţia ei. El este nerăbdător, îi tiranizează pe ceilalţi, ca să obţină numai ce vrea el, convins fiind de dreptatea lui.

Astfel copilul creşte şi intră în societate crezând că tot ce vrea el, i se cuvine, că el trebuie să primească, cererile sale să fie acceptate, are aşteptări în acest sens, el trebuie să ia, dar să nu dea. Însă asta nu înseamnă cooperare, iar primul hint pe care îl va primi de la ceilalţi despre cooperare, va genera dezamăgire pentru că acest copil nu cooperează, ci îi exploatează pe alţii. În copilăria foarte timpurie, suptul însemna cooperare pentru că şi mama avea nevoie de el, însă a o conduce, a o domina pe mamă, a ocupa întotdeauna timpul mamei, asta nu mai este cooperare, ci exploatare. Asemenea copii cresc într-o lumea imaginară, în care, simplul fapt că ei trăiesc, înseamnă că întotdeauna trebuie să li se facă pe plac. Ei nu pot rezista tentaţiei pentru că ei au fost antrenaţi foarte bine să primească tot ceea ce vor. Sunt milioane de variaţii ale acestui mod de relaţionare, dar există semne similare la toţi cei care în copilărie au fost răsfăţaţi.

Să nu rezişti tentaţiei poate fi o chestiune foarte importantă. Un bărbat, de exemplu, îi priva pe alţii furând de la ei; ar putea însemna că nu rezista satisfacerii unor imbolduri sexuale, încă, din copilăria precoce. Cu aceşti copii chiar nu se poate lucra deoarece ei vor să se întâmple numai aşa cum vor ei; întrerup, domină şi se comportă ca şeful familiei.

Dacă dorim să ne asigurăm că un copil este răsfăţat, trebuie doar să întrebăm mama: „Copilul îţi răpeşte foarte mult din timpul tău?”. Iar mama vă poate răspunde: „O da! Zi şi noapte!” Cum poate copilul ocupa timpul mamei zi şi noapte? Având multă experienţă asupra acestui subiect, putem reconstitui modurile în care se comportă acest tip de copil. Poate fi un copil agitat, de exemplu plângând noaptea, fiindu-i frică de întuneric, cu vise urâte, umblă noaptea prin casă, „udă” patul, mijloace prin care un copil arată că nu îi place noaptea. De ce? Pentru că noaptea este separat de mama lui sau de cel / cea care o înlocuieşte, şi astfel copilul urăşte noaptea. De asemenea, amintim că există un spectru larg de reacţii şi că nu trebuie, că nu dorim să facem reguli din exemplele date; noi trebuie să ne mulţumim dacă scoatem la iveală tendinţe ce pot confirma că un copil a fost răsfăţat. Tendinţele comportamentale observate abia dacă luminează anumite zone, dar ajutându-ne de ele putem avea o bază privind oamenii care întotdeauna vor diferi unii de ceilalţi sub acest aspect.

Situaţia ideală pentru un copil ajuns pe lume, ar fi să îl facem să înţeleagă încă din prima zi că el nu este un balast pentru familie şi că trebuie să facă tot ceea ce este capabil să facă de unul singur. Asta înseamnă să îl deprindem să coopereze, iar asta să îi devină la fel de natural precum respiratul. El se va simţi la început o parte a familiei şi, apoi, o parte a mediului său de viaţă; copilul va putea fi în stare să îşi aducă contribuţia şi să descopere drumul corect pentru el. În loc să aştepte ca totul să i se facă, aşa cum face un copil răsfăţat, el ar trebui să contribuie, iar din această perspectivă diferenţele le vedem cel mai bine în cazurile extreme. Un copil răsfăţat întotdeauna aşteaptă pentru că el asta a învăţat; pur şi simplu el nu cunoaşte o altă cale.

Modalitatea unui copil răsfăţat de a-şi vedea viaţa, nu este în mod sigur sănătoasă. Şi adesea auzim: „La ce să mă aştept? Ce poate viaţa să îmi ofere? Eu cu ce mă aleg?”, iar ăsta este semnul unui copil răsfăţat; oamenii adaptaţi social nu pun astfel de întrebări. Ei ştiu că din viaţa lor fac parte şi lucrurile convenabile şi plăcute, dar şi cele neconvenabile. Ei ştiu că nu li se cuvine totul şi că, în principiu, au ajuns unde sunt în viaţă şi cu contribuţia celorlaţi. Conştientizarea acestui fapt reprezintă cea mai mare diferenţă între cei care sunt social adaptaţi şi cei care doar aşteaptă de la alţii să li se dea.

Am descoperit multe feluri de a înţelege dacă un copil este răsfăţat sau nu, şi vă voi da câteva exemple. Astfel, lipsa de curăţenie înseamnă că cineva aşteaptă ca altul să facă lucruri în locul lui, indicând posibilitatea să fi fost un copil răsfăţat. El vrea să depindă de alţii, ei să aibă grijă de el, folosindu-i în acest fel. Totuşi există şi copii răsfăţaţi care sunt foarte ordonaţi.

Un alt tip de copil răsfăţat este cel căruia îi place să îi mituiască pe ceilalţi. De exemplu, el ia de acasă lucruri de valoare sau bani pentru a-i mitui pe ceilalţi copii să îl prefere, să îl aprecieze şi să îl admire.

Copiii răsfăţaţi au şi alte modalităţi de a-i ține ocupați pe cei din jur, de exemplu făcând mofturi la masă. Aceşti copii nu au deprins cooperarea, nu au interes social şi se gândesc numai la sine. Mamele şi doctorii sunt foarte ocupaţi cu aceşti copii, iar uneori nu este uşor deloc să îndepărtăm această „armă” a copilului care vrea ca mama lui să danseze în jurul lui, „forţându-l” să mănânce. Totuşi, apreciem că în astfel de cazuri, trebuie să ne asigurăm că nu există o tulburare organică, şi abia apoi putem spune că acest copil este răsfăţat.

De asemenea, timiditatea înseamnă că un copil sau un adult nu se simte ca parte a unui întreg, pentru că altfel el ar trebui să ştie că datoria lui, scopul lui este să coopereze cu ceilalţi şi să îşi găsească drumul în viaţă. El nu s-ar izola, n-ar sta departe de ceilalţi, n-ar căuta tot timpul „pericolele” de care trebuie să se ferească, acceptând firescul dificultăţilor din viaţă şi căutând să meargă mai departe. Ca o consecinţă, oamenii adaptaţi social nu sunt suferă de timiditate. Ei se concentrează asupra muncii pe care o au de făcut, pe când indivizii răsfăţaţi se gândesc numai la sine. Timiditatea ne transmite: „Trebuie să mă protejaţi; sunt prea slab”. Această anxietate dezvoltată de copilul răsfăţat devine o armă teribilă folosită împotriva mamei. Mama trebuie să fie tot timpul prezentă, pentru că acestui copil îi e frică de ceva, de fantome, de şerpi, de hoţi, de câini, de cai, etc. Frica lor este constantă şi ei permanent strigă după ajutor. Aceşti copii pot controla întreaga casă cu timiditatea aceasta a lor, caracteristică faptului că lor le pasă numai de sine; îi controlează pe ceilaţi, cerând prezenţa permanentă a acestora şi susţinerea necondiţionată.

Copiilor răsfăţaţi nu le plac situaţiile noi. Ei consideră că tot ceea ce este diferit, este ostil, deoarece au fost antrenaţi numai prin situaţii de răsfăţ. În consecinţă, lumea asta este o lume ostilă. Ei sunt foarte sensibili pentru că au crescut într-un mediu super-concentrat asupra lor şi a ceea ce ei doresc, încât într-o situaţie diferită de cea care le este clar favorabilă, ei văd o situaţie ostilă. Astfel un copil răsfăţat se va retrage sau va evita orice este nou.

Ca parte din evitarea situaţiilor noi, oamenii răsfăţaţi rareori sunt în stare să îşi facă prieteni. Toţi prietenii pe care îi au, sunt oameni pe care ei îi pot folosi, care îi răsfaţă şi se lasă comandaţi. Desigur, şi aici întâlnim multe nuanţe. De exemplu, baieţii răsfăţaţi vor să se joace numai cu fete pentru că lor li se pare că acestea sunt mult mai convenabile; fetele nu îi atacă, nu ajung în situaţii de competiţie cu ele şi adesea sunt prietenoase cu băieţii. De asemenea, dacă răsfăţatul este un copil care este mezinul familiei sau dacă este copil-unic, atunci el va prefera compania oamenilor mai în vârstă pentru că aceştia sunt mai înclinaţi să răsfeţe, să favorizeze şi să le acorde aprecieri.

Uneori copii răsfăţaţi se decurcă bine într-o anumită direcţie, dacă ei au avut succes şi altădată în acea direcţie. Ei au aşteptări de succes în tot ceea ce întreprind şi asta, încă, de la început. Astfel, ei sunt oameni foarte nerăbdători, antrenaţi să obţină ce vor, când vor ei; necunoscând alternative. Dacă vom forţa un astfel de copil să se mişte într-o altă direcţie, ei o vor găsi ostilă şi vor căuta să revină la în vechea zonă care le era favorabilă. Acestă caracteristică este vizibilă la grădiniţă. Ei vor să o abandoneze. Va reapărea în cazul intrării în sistemul de şcoală şi, apoi, când vor trebui să îşi găsească o slujbă. Ei vor vrea o slujbă în care să fie apreciaţi de la început şi în care să fie şefi.

Ar trebui să fac câteva distincţii între două tipuri de copii răsfăţaţi: cel pasiv şi cel activ. Grupul pasiv se retrage, plictisit de orice. Aceşti indivizi sunt adesea foarte drăguţi, se spune despre ei că sunt oameni buni, permisivi şi gentili, adesea atrăgându-i pe ceilalţi şi lăsându-se răsfăţaţi. Ei au deprins cum să îi ia pe oameni. Aceşti copii pasivi, cum le spun eu, din cauza dorinţei şi încercărilor de a se retrage atunci când ajung într-o confruntare, au tendinţa să devină mai târziu nevrotici, deoarece nevrozele şi psihozele sunt nişte retrageri. In cazul acestor copii noi nu vedem asumare şi deschiderea către partea activă a vieţii. Ei îşi doresc să fie doar cu familia lor şi îşi folosesc familia, simptome cunoascute ca fiind nevrotice. Putem vedea aceste simptome ca fiind caracteristice în copilăria timpurie a acestor copii. Ei sunt în mod obişnuit anxioşi, făcând o problemă din multe lucruri. În orice caz, ei nu sunt vinovaţi pentru asta; ei nu simulează. Ei vomită, de exemplu, aşa cum şi copilul răsfăţat poate vomita pentru a primi atenţie. Au dificultăţi cu mişcările intestinale, aşa cum vedem când un copil a priceput că îşi poate controla părinţii în acest mod, dacă aceştia acordă în mod constant o importanţă mai mare decât este cazul. Devin insomniaci, aşa cum se întâmplă şi copiilor răsfăţaţi, plângându-se adesea că nu pot dormi. Suferă de lucruri variate: dureri de cap, de spate, de palpitaţii, aşa cum fac copiii răsfăţaţi atunci când doresc să scape de vreo sarcină sau temă. Toate aceste simptome apar mai târziu, atunci când individul este confruntat cu o provocare pentru că el s-a antrenat în acest tip de răspuns şi nu doreşte să treacă peste limite pe care le-a impus el singur şi să participe la o viaţă pe care el o vede ca fiind un teritoriu ostil.

O persoană răsfăţată priveşte într-adevăr lucrurile dintr-un punct special de vedere, ca şi cum ar trăi într-o lume diferită. Este ca şi cum cineva a desenat din cap o hartă a NY, apoi iese în stradă şi vede că ceea ce ştia el nu se potriveşte cu realitatea. Ce credeţi că va face el acum? Se va retrage pentru că viaţa nu se potriveşte cu ce ştie el. Viaţa diferă mult de „harta” pe care el o are în minte, aşa că el va fi uşor de tentat şi de manevrat.

Dacă cineva va flata o astfel de persoană răsfăţată, ea va face orice, pentru este precum o molie care zboară către lumină, către căldură. Fetele sau băieţii care dau curs unor lucruri atât de uşor, au mari dificultăţi pentru că ei sunt la fel de uşor ruinaţi pe cât de uşor se lăsat tentaţi. Pe de o parte este seducţia, pe de altă parte este puterea atracţiei către a fura, a jefui, a omorâ; adesea când o bandă participă la o crimă, instrumentul este o persoană dependentă (n.t – dependentă de atenţia şi aprecierea celorlalţi). În vreme ce alţii, mult mai experimentaţi, se găsesc în spatele scenei, executantul este adesea o persoană dependentă, o unealtă a celorlalţi. Aceşti oameni răsfăţaţi, care se lasă tentaţi atât de uşor, pot într-adevăr să fie folosiţi, dacă cineva pricepe cum să îi laude, să-i flateze, să-i facă să dea curs înclinaţiei lor.

În anii copilăriei timpurii, răsfăţaţii activi tiranizează întreaga familie, ţipă, luptă, au explozii temperamentale, îşi atacă mama cu cuvinte urâte atunci când nu obţin ceea ce vor. Orice copil răsfăţat cu un anumit grad de activitate, va deveni mai târziu tiranul familiei lui, ca rezultat al antrenamentului pe care l-a avut. El a fost antrenat să fie conducător, să fie în centrul scenei, să facă reguli, să comande încă de la începuturile vieţii sale. La început părinţii zâmbesc şi sunt încântaţi, însă cu timpul ei încep să se plângă şi să sufere.

Cu toate că aceşti copii mai activi nu ajung nevrotici, ei nu ştiu ce să facă cu acest grad de activare atunci când întâmpină o nereuşită. De exemplu, în grădiniţă ei rar îşi doresc să se joace cu ceilalţi. Ei au intenţia de a tulbura jocul celorlalţi, de a se ciondăni, sunt zgomotoşi şi tulbură totul. Îşi strică jucăriile etc. Mai târziu, la şcoală, dacă obţin ceva succes, şi unii dintre ei pot reuşi în special dacă profesorul este prietenos şi le acordă multă atenţie sau dacă au succes încă de la început, atunci ei pot fi copii buni. Dar dacă profesorul este schimbat şi un altul mai strict îi ia locul, aceşti copii vor merge în jos şi nu vor reuşi. Ce te faci atunci cu potenţialul său de activitate? Un astfel de copil poate deveni coşmarul clasei lui; întrerupe, distrage, iar profesorul este adesea copleşit neştiind ce să facă cu el. Acum putem vedea cum aceşti copii răsfăţaţi pot ajunge delincvenţi. Dacă, de exemplu, în şcoală ei îşi pierd speranţa că pot ajunge leader-i, de a fi primii, şi dacă au un profesor care îi critică fără să aibă nici o înţelegere asupra acestui tip de om, atunci ei vor începe să absenteze şi vor fugi. Uneori încep să mintă, ceea ce nu are nimic curajos în sine. Minciuna nu este nimic mai mult decât un comportament rău. Ei fug de colo-colo şi, adesea, întâlnesc oameni care au fost ca şi ei înainte şi care acum sunt mult mai experimentaţi în ceea ce trebuie să facă cu tendinţa lor de activitate; aşa ajung ei membrii într-o bandă criminală.

În loc să privim situaţia la şcoală a acestui tip de om, putem să ne imaginăm alte câteva probleme cu care el se va confrunta la muncă, în societate, în dragoste şi mariaj. Dacă acest copil, răsfăţat în casă, ajunge într-un mediu nou, cum ar fi şcoala, iar acolo nu primeşte răsfăţul obişnuit, atunci el va da semne că doreşte să îndepărteze de la sine această situaţie nouă, adică doreşte să se întoarcă la ceea ce avea, iar această mişcare a sa îşi găseşte nenumărate de variante de expresie. De exemplu, el va fugi de şcoală sau nu-i va acorda atenţie. El nu se va conecta cu ceilalţi sau nu va reţine din lecţiile făcute. Sau îşi va pierde cărţile şi caietele, sau va întârzia la şcoală, etc. El va încerca să reziste oricărei noi situaţii în care nu primeşte răsfăţ.

În schimb, dacă primeşte răsfăţul în cadrul şcolii, la muncă, în societate sau în muncă şi relaţia cu partenerul, atunci el se va simţi foarte bine acceptând noua situaţie. Astfel, nu va fi nimic în neregulă, el mergând mai departe pe linia sa. În viaţă, însă, programarea unui astfel de parcurs nu este posibilă. Iar copilul/omul va ajunge şi în faţa unei situaţii noi de la care el va avea nişte aşteptări pe care noi nu le putem oferi. Astfel, copilul răsfăţat resimte şocul situaţiei ceea ce face ca mintea şi corpul său să înceapă să vibreze. Bineînţeles că fiecare dintre noi suntem şocaţi de o situaţie nouă sau de un incident neaşteptat, însă cei care pot să coopereze cu ceilalţi trec peste efectele acestui şoc iniţial. Însă inidividul care nu doreşte să coopereze nu va putea surmonta confruntarea, menţinându-şi comportamentul care l-a condus către şoc. El va intra întotdeauna în stare de şoc. O metodă eficace în descoperirea unui copil răsfăţat este să urmărim dacă el se plânge tot timpul că vrea să fie eliberat. Ei doresc să fie eliberaţi prin metode şi din situaţii din care nu prea poţi să alegi. Eliberarea nu poate fi găsită decât prin luptă, găsind o modalitate de a coopera şi de a trece peste dificultăţi.

Printre copiii răsfăţaţi am mai dat peste cei care au deviaţii sexuale, pentru că deviaţia reprezintă o dovadă că nu a existat un mod de contact cu ceilalţi. Celibatarii rigizi şi fetele bătrâne au avut cu siguranţă dificultăţi în rezolvarea problemelor lor. Ei caută modalitatea cea mai uşoară, o cale liberă pentru satisfacerea nevoii sexuale. Totuşi, această necesitate de satisfacere sexuală nu este decât o mică parte din întregul personalităţii şi presupune o adaptare socială într-un mod sănătos, şi nicidecum preferarea situaţiilor uşoare, de favorizare, aşa cum întâlnim întotdeauna la copiii răsfăţaţi.

CAZ: Băiat, 5 ani

Într-un caz pe care l-am întâlnit cu ceva vreme în urmă, cu un băiat în vârstă de 5 ani, putem vedea cum problemele încep atunci când copilul este testat în vederea abilităţilor sale de a coopera. Nu se poate spune dacă o persoană are o problemă sau nu, atât timp cât se află într-o poziţie care o favorizează, ci atunci când îi sunt puse la încercare cele 3 sarcini ale vieţii: prietenie, muncă şi dragoste, şi abia atunci se poate exprima o opinie. Istoricul acestui caz al băiatului de 5 ani generează întrebarea: Ce s-a petrecut atunci când acest băiat de 5 ani a devenit o problemă?

Mama a venit cu copilul la mine şi mi-a spus: „Nu cred că copilul meu este nebun. I-ar fi foarte bine dacă ar sta într-un grajd şi nu într-o casă de oameni. Se urcă pe masă cu picioarele încălţate în pantofii lui grei şi murdari şi se joacă la lustră. Trebuie să stau tot timpul în preajma lui şi să am grijă să nu lovească pe cineva sau să nu păţească cine-ştie-ce el însuşi. Dacă eu mă duc să cânt la pian, el începe să strige că lui nu îi place ce cânt şi că el vrea alt cântec. Dacă doresc să citesc, atunci el stinge şi aprinde lumina în continuu. Am încercat mai multe metode. Am fost severă cu el, dar asta nu m-a ajutat deloc. El râde la mine sau dacă începe să plângă în câteva minute e din nou la fel. El nu este obosit niciodată, în schimb eu sunt obosită mai tot timpul”.

Observaţi modul în care el îşi foloseşte mama?

Ea a continuat povestind: „Am încercat tot felul de lucruri. De exemplu, l-am dus într-un grup de copii astfel încât să se joace şi el pe stradă, crezând că va fi şi el mai liniştit acasă. Însă îmi ajungea acasă murdar din cap până în picioare, aşa cum îi plăcea lui cel mai mult, şi mai vorbea şi urât. Prin urmare am fost obligată să renunţ şi l-am oprit să mai iasă afară. Într-o zi am greşit şi l-am luat cu mine la un concert unde eu urma să cânt la pian, iar tată-său să mă acompanieze la vioară. Copilul a început să ţipe şi să plângă. A spus: <Tată, vino la mine!>”.

În mod clar ei nu au înţeles care era situaţia copilului. Dacă ar fi făcut-o, atunci nu l-ar fi luat la un astfel de concert.

Eu am întrebat-o pe mamă când au început toate aceste lucruri. Acesta este un lucru foarte important de cunoscut. Mama mi-a spus: „A fost întotdeauna un copil sănătos şi pe când avea 3 ani nici o clipă nu mă gândeam că îl are draci în el, însă cam pe atunci au început problemele.” Mă aşteptam să existe ceva important pentru copil care să se fi petrecut cam pe atunci. Mama şi tatăl obişnuiau, probabil, să îl răsfeţe şi, în fine, am ajuns la concluzia că pe la 3 ani el nu a fost mulţumit pentru că nu a mai primit atenţia de care se bucurase până atunci. Primul nostru gând a fost că acela a fost momentul în care a mai venit un copil în familie; băiatul, însă, a fost şocat de acest lucru, fără ca cineva din familie să îşi fi dat seama. Sosirea unui alt copil în familie l-a şocat pe copilul mai mare, încât el nu a putut coopera cu această situaţie. Pentru că băiatul îşi dorea totul numai pentru sine, el s-a simţit minimalizat; astfel, el a ajuns să încerce şi a reuşit, de altfel, ceva ce i s-a părut o rezolvare foarte inteligentă: îşi folosea părinţii, şi-i ţinea aproape, îndepărtându-i cât putea de copilul mai mic. Avea centrul atenţiei aşa cum fusese dintotdeauna şi aşa cum fusese antrenat. El nu s-a schimbat deloc. El doar şi-a exprimat stilul vieţii, adică ca el să fie răsfăţat şi în centrul atenţiei.

În astfel de cazuri, când copilul ajunge mai mare, poate găsi alţi copii care să îi permită să le fie şef şi să îl lase să îi domine. Şi, deşi asta poate părea ca fiind prietenie, lucrurile vor sta cu totul altfel. Prin urmare, detectarea unui copil răsfăţat nu este chiar floare-la-ureche. El poate că va realiza legături cu alţii, însă nu îşi dă seama că preferinţele lui se îndreaptă către cei care se lasă dominaţi.

La muncă este o grozăvie dacă nu este el şeful. El nu îşi va accepta niciodată superiorii. Li se va împotrivi şi va căuta să afle dacă nu cumva există alţii care sunt favorizaţi. Uneori depun mare efort în ceea ce fac; uneori lucrează zi şi noapte; dar pentru ce? Pentru a fi în frunte, pentru a fi conducătorii. Prin urmare, el va fi mereu obosit, tot timpul se va plânge, va fi suspicios, va invidia şi va fi gelos pe alţii. Astfel de oameni îşi păstrează cu greu slujbele, sau trec dintr-un loc în altul, blamându-i pe alţii dacă ei nu se simt răsfăţaţi. Ei au dreptate şi percep corect faptul că nu sunt favorizaţi, însă crezul lor este că în viaţă „EU trebuie să fiu cel favorizat.”

Probabil că locul cel mai problematic pentru aceşti oameni este în dragoste. Aşa cum am spus, dragostea este o sarcină în doi, în care cei doi trebuie coopereze şi să se simtă egali. Dacă unul dintre cei doi vrea să fie răsfăţat şi ca celălalt să i se subordoneze, armonia este tulburată. Atunci niciunul nu dă, dar amândoi au aşteptări, şi amândoi sunt nefericiţi pentru că nu primesc răsfăţul celuilalt. Putem întrevedea apariţia geloziei, a suspiciunii, a luptei de a-l domina pe celălalt pentru că nicio fiinţă umană nu va accepta la infinit dominarea alteia. Putem prevedea că acest mariaj nu poate fi unul fericit.

Oamenii răsfăţaţi trăiesc într-o lume fictivă. Nu simt realitatea; totuşi putem să îi considerăm vinovaţi pentru că ei nu privesc din punctul corect de vedere. Ei nu văd partea de interconectare a vieţii. Interesul lor se îndreaptă numai către propriile lor aşteptări şi nu se gândesc la ceea ce ar putea să ofere.

Nu putem să ne imaginăm nicio sarcină a vieţii care să nu fie afectată la oamenii răsfăţaţi; şi prin urmare îndemnul nostru este ca părinţii să se deprindă să nu îşi răsfeţe copiii. Dragostea părintelui este de nediscutat, dar este discutabil modul în care o manifestă. Dragostea părintelui trebuie să îl pregătească pe copil să devină un adult sănătos. Părinţii trebuie să îşi pregătească copilul pentru viitor, nu pentru prezent; cu cât un copil deprinde mai devreme independenţa, cooperarea cu ceilalţi (mama, tata, fraţii şi surorile lui), cu atât mai repede va învăţa cum să coopereze mai târziu în viaţă, să ofere şi să contribuie şi nu să emită numai aşteptări.

Noi privim răsfăţul ca fiind la originea multora dintre nereuşitele în viaţă: copii-problemă, oameni nevrotici, bolnavi mintal, alcoolici, devianţi sexual sau criminali. Au experimentat cu toţii şocuri în trecut, însă se comportă ca şi cum ar fi şocaţi în mod constant, iar şi iar, de fiecare dată. Refuză să coopereze; se dau bătuţi.

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: