COMUNICAREA, RECIPROCITATEA SOCIALĂ ȘI AUTISMUL (Partea I)

Millar, A. (2011) Communication, Social Reciprocity and Autism.  P.Prina, K.John, A.Millar & C.Shelley (Eds) Adlerian Year Book. London: ASIIP pp 40-57 (trad. & adapt.: Dr. Răzvan Gogălniceanu – mentionam ca materialul ne parvine prin bunăvoința dnei Anthea Millar)

Introducere

”Vorbirea, una dintre cele mai mari realizări ale vieții, nu este emanația unui individ, ci este rezultatul cooperării tuturor. Vorbirea ar fi de neconceput în lipsa ideii de a împărtăși cu ceilalți. Vorbirea reprezintă conectarea între doi sau mai mulți oameni cu scopul de a comunica și de a se înțelege reciproc.” (Adler, 1931/2004, p.172)

Cuvintele lui Alfred Adler subliniază importanța vorbirii și a limbii în conectarea și cooperarea cu ceilalți. Oamenii sunt ființe sociale: comunicarea se află în miezul interacțiunii sociale și în cele din urmă stă la baza dezvoltării interesului social, cel mai distinctiv concept al Psihologiei individuale a lui Alfred Adler (Ansbacher&Ansbacher, 1956).

Dezvoltarea abilităților de comunicare permite copiilor să exercite controlul asupra lumii lor emoționale și sociale, să relaționeze cu ceilalți, reprezentând temelia succesului comunicării de mai târziu, comunicare care să le permită ducerea la împlinire a sarcinilor vieții (munca, relațiile sociale și intimitatea). Dacă familiaritatea cu vorbirea și limbajul este atât de importantă în resimțirea sentimentului de apartenență, putem spune că și contrariul este valabil: experimentarea unor dificutăți în comunicare foarte probabil că va crea bariere în conectare și cooperare. Cu acest gând în minte, scopul meu aici este de a explora câteva modalități eficiente de construire a punților de comunicare cu oamenii care comunică diferit și au deficiențe în comunicare, și de asemenea de a investiga câteva preconcepții privind situația acestor oameni și a diferențelor lor de comunicare. Mă voi concentra în special asupra oamenilor din spectrul autist, dar cred că principiile pe care le voi discuta au legătură cu provocările pe care comunicarea le ridică în general.

În cariera mea de început, ca logoterapeut am lucrat cu oameni care se confruntau cu dificultăți de comunicare, urmări ale unor condiții speciale cum ar fi paralizia cerebrală severă, accidentele vasculare cerebrale și autismul. Îmbogățindu-mi experiența, mi-a devenit din ce în ce mai clar că din cadrul pregătirii mele profesionale lipsea ceva. Din perspectiva concentrării mele asupra individului totul era foarte bine, dar îmi lipsea imaginea de perspectivă asupra chestiunii. Contactul meu cu Psihologia adleriană mi-a oferit posibilitatea deprinderii viziunii de perspectivă și a importanței înțelegerii acestui tot reprezentat de întregul sistem social în care cufundat persoana cu dificultăți de comunicare, clarificându-mi nevoia de a susține și de a pregăti familia unei astfel de persoane, rudele și prietenii ei, în vederea unei comunicări axată mai mult pe reciprocitate socială.

Ce vreau să spun prin reciprocitate socială? Trecând printr-o seamă de definiții de dicționar, am înțeles-o ca pe o formă de schimb sau influențare mutuală care are loc între oamenii care au o postură de egalitate – fiind vorba despre un anumit tip de simetrie în poziționarea persoanelor implicate în schimbul reciproc, fără ca vreuna dintre ele să își asume un rol dominator. Acest aspect pare să rezoneze foarte aproape de conceptul de interes social (tradus alteori ca sentiment comunitar sau de comuniune), clar exprimat în cuvinte de către mai tânărul coleg al lui Adler, Rudolf Dreikurs (1991). În textul de mai jos eu am văzut ingredientele reciprocității sociale, ideea de ”a da și a primi la schimb” dreptul a-ți exprima părerea, chestiune esențială pentru o dezvoltare a unei comunicări sociale eficiente:

”Sentimentul comunitar nu are obiectiv închistat. Mult mai aproape de adevăr se poate spune că el crează dorința de cooperare cu ceilalți într-un anumit fel și de a stăpâni situațiile cu care omul se întâlnește în viața lui. Sentimentul comunitar este expresia capacității noastre de ”a-da-și-a-primi-la-schimb”. (Dreikurs, 1991, p.9)

Un alt aspect caracteristic comportamentului social reciproc este empatia. Adler lega foarte strâns empatia de conceptul său central, interesul social. Această legătură este subliniată în următorul comentariu:

”… am găsit în textul unui autor englez o frază care exprimă clar ceea ce am putea considera o explicație (a interesului social): <a vedea cu ochii celuilalt, a auzi cu urechile celuilalt, a simți cu inima celuilalt>. …empatia … este un aspect al interesului social și este un ingredient absolut esențial în realizarea traiului la nivel social” (Ansbacher&Ansbacher, 1964, pp.135-136).

Dacă comportamentul de reciprocitate socială este înteles ca fiind în miezul tuturor comuncărilor eficiente, ce ar trebui să însemne asta pentru cei din spectrul autist? Din punctul de vedere al criteriilor diagnostice persoanele autiste sunt etichetați ca având anomalii calitative în comportamentul de reciprocitate socială (APA, 1994; WHO, 2007) și, de asemenea, o lipsă de empatie. Simon Baron-Cohen a numit asta ”orbirea minții” (orig. ”mindblindness”), concept rezultând din ceea ce el crede a fi o dezvoltare întârziată a Teoriei de funcționare a minții (orig. Theory of Mind) (Baron-Cohen, Leslie&Frith, 1985). A avea o Teorie de funcționare a minții permite oamenilor să se poată ”pune în papucii altuia”, să-și poată imagina gândurile și sentimentele celuilalt. Astfel este indicată lipsa de înțelegere pe care o au adesea copiii autiști asupra acestor aspecte și faptul ca nu pot aprecia statusul emoțional al altor oameni. Baron-Cohen (2009) a dezvoltat acest tipar de înțelegere, numindu-l teoria de ”empatizare-organizare”. Această teorie implică întârzierile și deficitele în empatizare, explicând în același timp atuurile neştirbite sau adesea superioare ale acestor oameni în ceea ce privește organizarea-sistematizarea. Totuși mulți specialiști păstrează doar măsura unidimensională a ”orbirii minții” ca bază a descrierii oamenilor autiști. Această atitudine e posibil să contribuie la perpetuarea felului unidimensional sau a lipsei de reciprocitate socială cu care sunt primiți la rândul lor autiștii.

Autorii adlerieni Huber și Zivalich (2004) scriind despre intervențiile terapeutice pentru copiii cu autism, s-au concentrat de asemenea asupra lipsei reciprocității sociale, arătând că simptomele autismului așa cum sunt ele marcate în DSM (APA, 1994) sunt diametral opuse conceptului adlerian de interes social. Deși Alfred Adler nu a avea cunoștință de termenul de ”autism” așa cum a fost acesta administrat dupa moartea sa (1943, Kanner a fost cel care a introdus termenul), totuși Adler a avut un punct de vedere mai degrabă general asupra celor cu dificultăți de comunicare:

”În cazurile de copii sau adulți cu dezvoltare precară a limbajului … am observat importanta lipsă a atenției creative în cadrul contactului verbal cu alți oameni, am obsevat faptul că persoana respectivă nu denotă acea atitudine de ”a împărți”, nu se ”dă pe sine”, prin urmare nu se simte ”acasă” cu oamenii și îi lipsește interesul umanitar.” (Adler, 1931/2004, p. 172)

Eu îmi doresc să pun în discuție abordările care se concentrează numai asupra aparent limitatei reciprocități sociale a oamenilor cu autism, și să cercetez mai profund problema reciprocității sociale din perspectiva comportamentului persoanelor non-autiste îndreptat către persoanele autiste. Aplecându-mă asupra comunicărilor scrise sau video ale unor avocați ai autismului cum sunt Temple Grandin (2008) și Amanda Baggs (2007, 2010), și, de asemenea, prezentând câteva cercetări-cheie, în special cele ale lui Morton Ann Gernsbacher (2006; Gernsbacher, Stevenson, Khandakar & Goldsmith, 2008), am descoperit o perspectivă alternativă care reprezintă baza acestui articol. Astfel, pentru a furniza o egalitate și a amplifica răspunsul social al persoanelor autiste, persoana non-autistă este cea care trebuie să facă un efort mai mare de a vedea lumea prin ochii omului autist – și tot ei îi revine preluarea inițiativei de a acționa printr-un comportament de reciprocitate socială.