A FI SI A PAREA A FI – scurta citire adleriana asupra chestiunii

Autor: Dr. Răzvan Gogălniceanu (http://www.individuus.ro)

Alfred Adler considera că logica privată (cunoscută şi sub numele de schemă cognitivă) a unui om se formează în prima copilărie. Adler o numea schema de apercepție (suma a „regulilor” pe care fiecare dintre noi le extragem din incercarile si experientele propriei vieti) – cea care ne conduce rutina în care acționăm de-a lungul vieții.

Către finalul vieții Adler și-a conturat și ideea despre scopul ființei umane, considerând că într-un mod ultim și individualizat fiecare dintre noi ne străduim să devenim superiori și să cunoaștem succesul.

O parte însemnată a clienților care trec pragul cabinetului nostru de psihoterapie, ne prezintă poveștile vieților lor. Acolo am văzut discrepanțele între impresia clientului despre sine și percepția pe care o au ceilalți despre el – acestă percepție nu răzbate gata conceptualizată din poveste, ci mai degrabă aș putea spune că ea este cumva obiectivată prin acțiunile celorlalți față de client.

Adler vorbea despre 4 nevoi fundamentale pe care omul încearcă să și le împlinească: nevoia de apartenență (conectare cu ceilalți), nevoia de a (se) îmbunătăți (recunoaștere și dovedire a propriei capabilități), nevoia de a avea semnificație (de a conta într-un fel în ochii celorlalți) și nevoia de a fi încurajat sau de a avea curaj să faci față sarcinilor vieții (această nevoie este în parte acoperită de termenul reziliență-impus în terminologia psihologică de Boris Cyrulnik).

În lumina celor de mai sus, noi considerăm că diferența dintre a fi și imaginea pe care o creăm apare de pe urma unei stratageme pe care fiecare dintre oameni o aplică pentru a-și urmări scopurile și pentru a-și împlini cele 4 nevoi ființiale.

Ar putea fi totul atât de simplu? Atât de clar?

Experiența practică îmi spune că așa pare a fi. Nu ne-am limitat niciodată doar la experiența de cabinet, ci încă de la începuturile pregătirii noastre am căutat să fim atenți la oamenii care ne vorbeau și la poveștile lor extraordinare. Tributar fiind încercărilor mele de a găsi pattern-uri, de a băga oamenii în cutii (cum ne atrăgea atenția Rudolf Dreikurs, să nu facem), nu am luat în seamă unicitatea contextului din spatele acțiunilor fiecăruia dintre oamenii pe care îi ascultam. Acum, fiind mai atenți, am revăzut diferența dintre a fi și a părea ca fiind doar o stratagemă de acomodare la viață, aceasta dând măsura puterii creativ-inventive a minții umane.

Încheiem scurta noastră intervenție cu spusele aceluiași Alfred Adler:

”Do not forget the most important fact that not heredity and not environment are determining factors. Both are giving only the frame and the influences which are answered by the individual in regard to his styled creative power.” (citat de Ansbacher & Ansbacher, 1956).