Capul sus şi încercaţi cu curaj să pătrundeţi cele ce sunteţi şi faceţi

Autor: Dr. Răzvan Gogălniceanu (http://www.individuus.ro)

„When you betray somebody else, you also betray yourself” – Isaac Bashevis Singer

      Samuel Johnson (1709-1784) – gânditor şi eseist englez – spunea următoarele: „Pare general valabil faptul că, dacă ochiul nu se poate vedea pe sine, dacă mintea nu are nici o proprietate prin care să contemple la propria-i stare, atunci noi nu avem nici un fel de mijloace să ne informăm asupra realităţii propriilor noastre persoane… Noi suntem, în secret, conştienţi de defectele şi viciile pe care sperăm să le ascundem ochiului public, şi ne amăgim cu nenumărate imposturi prin care în realitate nu păcălim pe nimeni”.

Cu o logică bizară, dar coerentă şi aducătoare de lumină, Alfred Adler a pus cap la cap un sistem prin care putem pătrunde mai adânc în înţelegerea a ceea ce suntem şi, mai ales, prin care ne putem păstra ceea ce el numea starea de mişcare. El a vorbit despre obiectivitatea inferiorităţii şi a făcut o legătură între aceasta şi sentimentul de inferioritate (ca interpretarea subiectivă a inferiorităţii) căruia îi datorăm nevoia de a ne adapta situaţiei care generează inferioritatea. Dacă ne eschivăm în faţa acestei situaţii ca urmare a temerii ca nu cumva ceilalţi să ne considere inferiori lor, atunci apare nesuferitul complex de inferioritate.

În literatura de specialitate a Psihologiei Individuale, vom găsi referinţe la cele 4 nevoi fundamentale ale fiinţei umane descrise de Alfred Adler: nevoia omului de a aparţine, de a avea sentimentul propriei capabilităţi, de a semnifica ceva pentru ceilalţi şi nevoia de curaj sau de a fi încurajat. Împlinirea acestora se va regăsi în stima-de-sine şi în sentimentul de siguranţă al omului respectiv.

Toţi oamenii fac eforturi pentru a-şi proteja stima-de-sine şi în vederea susţinerii unui nivel confortabil al  sentimentului fiinţial de siguranţă (fizică şi psihică). Uneori, oamenii descurajaţi vor face ca acestor chestiuni să le găsească rezolvarea prin ceea ce noi am numit cei 4 E – evitare (în abordarea problemei), eschivare (de la asumarea sarcinilor vieţii, a responsabilităţilor şi a consecinţelor lor), ezitare (în privinţa confruntării sau în deciderea asupra a ceea ce este de făcut pentru a merge mai departe, pentru a ieşi din blocajul nemişcării), eliminare (din conştient a situaţiilor cu potenţial de afectare a stimei-de sine şi/sau a siguranţei personale) – ca modalităţi de abordare a lumii şi vieţii.

Întreaga filosofie de viaţă descrisă de Alfred Adler şi de adlerienii ce i-au urmat, are ca bază conceptele de scop şi stil de viaţă al persoanei, cu alte cuvinte modul în care o persoană decide pe baza convingerilor sale felul în care să înfrunte şi să rezolve provocările vieţii şi lumii, să-şi împlinească cele 4 nevoi fiinţiale.

Adler atrăgea atenţia că sentimentul de inferioritate este cel care ne motivează să mergem mai departe, ne marchează „devenirea” şi ne constrânge să acţionăm pentru a-l depăşi.

Harold H. Mosak şi Michael P. Maniacci conchid: „A nu avea inferiorităţi înseamnă să fii imobil – lipsit de mişcare, să fii mai puţin decât un om şi în acelaşi timp să fii asemeni unui soi de (dumne)zeu. Pentru că noi ne mişcăm, pentru că trăim această viaţă, ne întâlnim cu situaţii care cer de la noi mai mult decât suntem noi pregătiţi în acel moment să oferim. Indiferenţa benignă, ignorantă a unor astfel de situaţii conduce la stagnare. Conştientizarea inferiorităţilor noastre ne îndeamnă prin intermediul sentimentelor de inferioritate să devenim pe de o parte mai conştienţi de ceea ce suntem (conceptul de sine), iar pe de altă parte ne ajută să ne clarificăm nevoile subiective pentru ceea ce dorim să fim (conceputul de sine-ideal). Felul în care folosim această conştientizare determină cât de adaptabili suntem. Dacă apare un complex de inferioritate, înseamnă că ne-am retras din acea luptă, ne-am dat la o parte din faţa provocării”.