//
citești...
ALFRED ADLER, PSIHOLOGIE & PSIHOTERAPIE ADLERIANA

SENSUS PRIVATUS VERSUS SENSUS COMMUNIS

Autor: Heinz L. Ansbacher, profesor emerit de psihologie al University of Vermont, autoritate necontestată în înțelegerea operei lui Alfred Adler, a fost cel care a consolidat înțelegerea complexului de inferioritate și a rolului jucat de acesta în căutarea puterii.

(sursă fotografie: https://alfredadler.files.wordpress.com/2019/11/70f07-6a00e54ffb2b58883401116841a449970c.jpg)

Materialul ne-a fost pus la dispoziţie pentru traducere şi publicare prin bunăvoinţa dlui John Newbauer (Dir. Exec. NASAP) de către NASAP prin intermediul proiectului:

Adlerian Digitization Project (http://www.adlerjournals.com/)
SENSUS PRIVATUS VERSUS SENSUS COMMUNIS
Traducere, corectură și editare: Dr. Răzvan Gogălniceanu
Vă mulțumim anticipat pentru citarea sursei și a autorilor de fiecare dată cînd veți găsi cu cale să utilizați fragmente din acest material ori din altele publicate pe acest site.

Între anii 1772 și 1796, Kant a susținut la Universitatea din Königsberg conferințe despre antropologie în care se ocupa de fapt de condiția normală și anormală în psihologia umană. După retragerea lui Kant din 1798, conferințele au fost publicate sub titlul de Antropologia din perspectiva pragmatică și au fost introduse în opere complete.

Un întreg fragment de douăzeci de pagini care se preocupă de tulburările mintale, intitulat „On the Weaknesses and Illnesses of the Soul in Regard to its Cognitive Ability”, a apărut recent într-o nouă traducere și sub un nou titlu (6). Pentru această nouă traducere a fost utilizată ediția originală, în vreme ce pentru traducerea precedentă apărută în 1881-1882 sub forma unor episoade publicate într-un jurnal de filosofie, fuseseră folosite ediții mai târzii, modificate. Țelul noii traduceri este „de a conserva lumina pe care Kant a aruncat-o asupra tulburărilor spiritului, și de a facilita accesul cititorului la această clarificare” (6, pg. Xii).

Pentru cititorul familiarizat cu Adler, anumite părți ale prezentului material sunt într-adevăr extrem de clarificatoare. În cadrul prezentării sistematizate a scrierilor lui Adler, există o secțiune intitulată „Private Sense versus Common Sense” (3, pg. 253-254) care se deschide cu următorul pasaj: „Trebuie să facem distincția între «inteligența privată» și «bunul simț comun», și să înțelegem că rațiunea este legată de bunul simț – un simț care poate fi împărtășit cu ceilalți”. Pentru Adler, inteligența privată este una dintre caracteristicile fundamentale ale tuturor eșecurilor din viață, situație în care regăsim și persoanele perturbate mintal. În psihoterapie, pacientul ar trebui să deprindă „a re-vedea lumea și a-și modifica viziunea personală anterioară în așa fel încît să-i permită o mai bună armonizare cu o «viziune comună» asupra lumii.” (3, pg. 254). Individul sănătos mintal „se simte la el acasă într-o concepție despre lume cât mai apropiată lumii reale, și în care curajul și bunul simț comun reprezintă funcțiile sociale neîmplinite în cazul tuturor eșecurilor” (3, pg. 156).

Trebuie notat faptul că pe măsură ce scria în germană asupra „bunului simț comun”, Adler a găsit mai practică folosirea expresiei în limba engleză în locul oricărei alte posibile exprimări din germană (4, pg. 44n).

Ulterior, H. S. Sullivan a făcut o distincție similară prin introducerea termenilor de parataxic și sintaxic, ultimul fiind caracterizat printr-o validare consensuală (7, pg. 28-29n).

Pentru cititorul adlerian avizat, marea surpriză din noua traducere a lui Kant este descoperirea faptului că o sută de ani înaintea lui Adler, Kant făcea aceeași distincție între un bun simț privat și un bun simț comun.

Pasajul din Kant este remarcabil: „Singura caracteristică comună tuturor tulburărilor mintale este pierderea sensului comun (sensus communis) și dezvoltarea compensatorie a unui sens unic, personalizat (sensus privatus) al rațiunii… Deoarece este un indicator eminamente subiectiv al corectitudinii tuturor raționamentelor noastre personale, și prin urmare a solidității noastre de spirit, prin prisma căruia ne comparăm propriul discernământ cu cel al altora; prin intermediul căruia nu ne izolăm în propria judecată, ci, din contră, vom acționa cu rationamentul nostru privat ca și cum chestiunea în cauză ar fi dezbătută public…. Acela care nu acordă nicio atenție unui astfel de indicator, și care păstrează un sens unic, privat în raționamentul său, se va deda unui joc de gânduri în lumina cărora percepe, decide și acționează, nu într-o lume partajată cu ceilalți, ci (ca și într-un vis) într-o lume care îi este proprie doar lui însuși” (6, pg. 19-20).

Cu o curiozitate excitată la maxim, ne-am adresat variantei originale a textului lui Kant: „Das einzige allgemeine Merkmal der Verrticktheit ist der Verlust des Gemeinsinnes (sensus communis) und der dagegen eintretende logische Eigensinn (sensus privatus) ” (5, p. 219).

Ulterior Kant a folosit Gemeinsinn ca și echivalent pentru sensus communis, iar una dintre traducerile de dicționar la care se pretează acest termen este cea de „bun simț”, altele fiind cele de „gândire publică” și de „spirit de camaraderie”.

Ținând cont de asemănările între cele scrise de Adler și Kant, apare ca semnificativă ipoteza ca Adler să fi fost bine familiarizat cu opera lui Kant. Adler a făcut repetate referiri la Kant, a fost puternic influențat de către Vaihinger, cunoscut ca fiind un important comentator de Kant, iar din eseul biografic al lui Furtmüller asupra vieții lui Adler aflăm că cercul primilor adlerienilor includea, de fapt, buni cunoscători ai lui Kant (4, pg. 355). Într-un important articol intitulat Brief Comments on Reason, Intelligence, and Feeble-Mindesness, Adler discută aspectele cognitive ale interesului social, dezvoltând idea că interesul social schimbă inteligența din inteligență privată către rațiune sau „simț comun” (4, pg. 41-49). În acest articol, Adler face referire la Kant în următorii termeni: „Astfel ajungem la concluzia lui Kant: Rațiunea are o validitate generală” (4, pg. 44). Comportamentul rezonabil este caracterizat printr-un „obiectiv de superioritate în care binele comun se regăsește exprimat” (4, pg. 44).

Însă mai există încă o relație între cele scrise de cei doi. Cu toate că în documentul citat mai sus Adler utilizează exprimarea engleză de „commun sense”, fără niciun alt echivalent în limba germană folosită de Adler, în urmă cu paisprezece ani el folosise termenul lui Kant de Gemeinsinn, și asta înainte încă de a fi introdus propriul său concept de Gemeinschaftsgefühl. La acea vreme Adler folosea termenul de Gemeinsinn în înțelesul său de fond, cel de sens comun, bun simț și gândire publică, adică într-un sens larg foarte apropiat de termenul său introdus ulterior. Vercruysse (8) a găsit două documente în care Adler vorbește de Gemeinsinn (1, 2), termenul apărând chiar în titlul unuia dintre cele două articole (2). Adler gândea că familia obișnuită, cu prejudecățile ei puternice și cu concepția ei despre viață legată de ideile de străduință și pericol, nu era cea mai bine adaptată pentru „a genera avansarea întru Gemeinsinn” (1, pg. 481). Totuși, ea este necesară pentru ca individul să fie în formă și pregătit pentru viața reală. O asemenea rigiditate unilaterală „face ca Gemeinsinn să se ofilească” (2, pg. 45). Se pare că Adler a înțeles prin Gemeinsinn ca fiind o aptitudine cognitivă înăscută, tot așa cum a înțeles mai târziu prin Gemeinschaftsgefühl.

Pentru autorul prezentului articol, este reconfortantă cunoașterea faptului că atunci când folosește perechea de termeni adlerieni antagoniști de simț privat și cel de simț comun, aceștia provin de fapt de la Kant și că foarte probabil există o linie directă de la Kant la Adler. Cunoașterea acestui ultim aspect al relației terminologice între Adler și Kant, dacă unii ar mai avea încă, ar trebui să elimine orice dubiu asupra faptului că Adler face parte dintre psihologii fenomenologi, cognitiviști, ai înțelegerii ființei umane, Gestalt și psihologii de teren, precum Spranger, Stern, Wertheimer, Lewin, despre care putem spune că toți s-au dezvoltat sub influența lui Kant. Pe de altă parte, „Freud nu a fost niciodată influențat de către Kant” (9, pg. 395).

Cu toate că asupra unui număr de puncte suntem în dezacord cu noua traducere a lui Kant, le suntem recunoscători lui C.T. Sullivan și Doylestown Foundation de a fi făcut disponibile cititorului de azi scrierile lui Kant despre tulburările mintale și de a fi permis, astfel, ocazia prezentei discuții.

Bibliografie

  1. ADLER, A. Soziale Einfliisse in cler Kinclerstube. Piidag. Arch., 1914, 56, 473-487.
  2. ADLER, A. Kindliches Seelenleben und Gemeinsinn. Arm. Nat. Kult. Phil., 1917, 13, 38-45.
  3. ADLER, A. The Individual Psychology oj Alfred Adler. New York: Basic Books, 1956.
  4. ADLER, A. Superiority and social interest. Evanston, Ill.: Northwestern Univer. Press, 1964.
  5. KANT,I. Gesammelte Schrijten, Vol. 7. Berlin: Reimer, 1917.
  6. KANT, I. The classification oj mental disorders. Transl. & ed. by C. T. Sullivan. Doylestown, Pa.: Doylestown Foundation, 1964.
  7. SULLIVAN, H. S. The interpersonal theory oj psychiatry. New York: Norton, 1953.
  8. VERCRUYSSE, GODELIEVE. Onderzoek naar de evolutie van Alfred Adlers opvatting over de „Levensstijl.” Louvain, Belgium: Cath. Univer., lnst. Appl. Psychol. Educ., 1961.
  9. WOLMAN, B. B. Contemporary theories and systems in psychology. New York: Harper, 1960.

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: