//
citești...
ALFRED ADLER

BLOCAJUL EMOȚIONAL AL CREATIVITĂȚII

Autor: A.H. Maslow, Brandeis University, Waltham, Mass.

După o conferință la Seminariile de inginerie creativă a U.S. Army Engineers, Fort Belvoir, Virginia, 1957

(sursă foto: https://binged.it/2LAKfOB)


Materialul ne-a fost pus la dispoziţie pentru traducere şi publicare prin bunăvoinţa dlui John Newbauer (Dir. Exec. NASAP) de către NASAP prin intermediul proiectului:

Adlerian Digitization Project (http://www.adlerjournals.com/)
Emotional blocks to creativity – AHMaslow – v14#1 – 1958
Traducere: Dr. Răzvan Gogălniceanu
Corectura: Prof. Corina Gogălniceanu
Editare: Dr. Răzvan Gogălniceanu
Vă mulțumim anticipat pentru citarea sursei și a autorilor de fiecare dată cînd veți găsi cu cale să utilizați fragmente din acest material ori din altele publicate pe acest site.

Creativitatea de care mă interesez aici, este cea care izvorăște din inconștient, cea care este sursă de noi descoperiri, de reale noutăți, de idei care se distanțează de ceea ce există în acest moment. Aceasta poate fi pusă în lumină de un studiu pe care l-am făcut asupra persoanelor deosebit de creative (1) și, de asemenea, printr-un studiu al personelor cărora le lipsește acest tip de creativitate, cazul extrem fiind nevroza obsesiv-compulsivă (2).

CREATIVITATEA PRIMARĂ

Din inconștient, din profundul ființei, din această zonă din noi-înșine de care adesea avem tendința de a ne fi frică, și pe care, în general, căutăm să o stăpânim, de aici decurge capacitatea de ne juca, de a ne bucura, de a fantaza, de a râde, de a vagabonda cu spiritul, de a fi spontan – și, în particular, creativitatea, ca joc intelectual, un soi de permisiune de a fi noi-înșine, de a visa, de a se lăsa dus de val, de a fi nebun. (Orice idee cu adevărat nouă, la început pare nebunească).

Voi da un exemplu, trăit de fiecare dintre voi pe pielea lui. Cu toții știm că în vis putem fi mai creativi decât starea vigilă. În vis putem fi mai inteligenți, mai isteți, mai îndrăzneți, mai originali, etc.

Și, încă o dată să luăm seama la felul în care un copil foarte mic privește lumea, la cum se privește pe sine și la cum îi privește pe ceilalți. Copilul mic este ilogic și „primar” în sensul în care el nu are nimic negativ, nu are contradicții, nici identități scindate, nici opus și nici nu este implicat în excluderi reciproce. Categoriile aristoteliene nu există pentru copilul mic. Este o situație independentă de control, de tabuuri, de disciplină, de planuri, de calculul probabilităților. Nu are nimic de a face cu timpul ori cu spațiul, nici cu secvențialiltatea, cu cauzalitatea, ordinea ori legile lumii fizice. Această lume a unui proces-primar este, ca și lumea visului, întru totul diferită de lumea fizică. În fața necesității deghizării de sine față de conștiința conștientă, pentru a face lucrurile mai puțin înfricoșătoare, ca într-un vis ea poate condensa mai multe obiecte într-unul singur. Poate deplasa emoțiile din a fi trăite față de obiectele reale, către obiecte mai inofensive. Poate deghiza prin simbolizare. O astfel de creativitate primară nu are nimic de a face cu acțiunea, deoarece ea poate face în așa fel încât lucrurile să se întâmple fără nimic altceva, fără a acționa, ci pur și simplu imaginându-le.

RAȚIONALITATE VERSUS CREATIVITATE

Individul obsesiv-compulsiv renunță la propria creativitate primară. Abandonează posibilitățile de a fi artist, își abandonează poezia, imaginația. Își îneacă toată sănătatea copilărească. Dincolo de nevroză, același lucru se aplică și în cazul a ceea noi numim o bună ajustare, și a ceea ce Ross Mooney a descris foarte bine în cadrul unei conferințe, ca fiind capacitatea de a se adapta la căpăstru, adică de a se înțelege bine cu lumea, de a fi realist, a avea bun simț, a fi matur, a fi responsabil. Anumite aspecte necesare acestor ajustări par a presupune întoarcerea spatelui unei bune adaptări. Ceea ce, prin urmare, vrea să zică că acestea sunt un soi de eforturi dinamice de a face pace cu lumea și cu necesitățile bunului simț, cu necesitățile realităților fizice, biologice și sociale, iar asta se poate întâmpla doar achitând costul renunțării la o porțiune profundă a ființei noastre. Nu este atât de dramatic la noi restul, pe cât este în cazul obsesiv-compulsivului. Însă, mi-e teamă că devine din ce în ce mai evident faptul că ceea ce numim o adaptare normală de tip adult, implică să întoarcem spatele a ceea ce, de asemenea, ne amenință. Iar ceea ce ne amenință, este chiar blândețea, imaginativul, emoționalul, „infantilismul”.

În munca mea cu bărbați, o observație interesantă este legată de oribila frică de ceea ce individul însuși denumește ca „feminin”, femeiesc”, lucru imediat denumit ca „homosexual”. Dacă individul a crescut într-un mediu dur, atunci „feminin” va însemna practic tot ceea ce are de-a face cu creativitatea: imaginația, fantezia, culoare, poezia, muzica, tandrețea, melancolia, romantismul, și în general cu tot ceea ce este descris ca putând pune în pericol imaginea de sine a masculinității cuiva. Orice este „slab”, are tendința de a fi refulat în procesul de adaptare masculină normală a adultului. Și despre multe dintre lucrurile care poartă eticheta de „slab”, ajungem să aflăm că nu sunt nici pe departe astfel.

Procesele primare, acele procese inconștiente care privesc cunoașterea, sunt foarte diferite de procesele secundare, acelea în care suntem logici, rezonabili și realiști. Cînd se produce o separare între cele două tipuri de procese, între cele primare și cele secundare, ambele suferă. In extremis, distanțarea sau separarea completă a logicii, bunului simț și a raționalității de straturile profunde ale personalității produce glisarea individului către obsesiv-compulsiv, producând o persoană compulsiv rațională, o persoană care nu poate trăi într-o lume a emoțiilor, care nu știe dacă este îndrăgostită sau nu, deoarece dragostea este ilogică, un individ care nu-și permite nici măcar să râdă prea des deoarece râsul nu este nici logic, nici rezonabil, nici adaptat. O astfel de persoană pierde nu numai plăcerea de a trăi, dar devine și oarbă din punct de vedere cognitiv față de o mare parte din sine-însăși, față de multe dintre celelalte persoane și, chiar, față de natură.

FUZIONAREA DIHOTOMIEI

În ceea ce privește individul sănătos și, în special, individul sănătos și creator, constatăm că el a reușit fuzionarea într-un fel sau în altul a proceselor primare cu acelea secundare, a conștientului și inconștientului, a sinelui profund și a celui conștient. Iar această reușită este înzestrată cu har și fecunditate. Și vă pot spune că acest lucru este posibil, chiar dacă nu este foarte frecvent. Este cu siguranță posibilă sprijinirea acestui proces prin intermediul psihoterapiei; iar o psihoterapie mai profundă și de mai lungă durată este încă și mai benefică. Ceea ce se petrece în cadrul acestei fuziuni, face ca schimbul ce se petrece între cele două tipuri de procese să furnizeze o schimbare de caracter. Inconștientul devine mai puțin teribil. Individul poate conviețui cu propriul inconștient; se poate spune că poate conviețui cu propria infantilitate, cu propriile fantasme, cu imaginarul și cu imaginația sa: cu împlinirea dorinței, cu feminitatea sa, cu calitatea poetică personală și cu propria nebunie. Aceasta este o persoana, așa cum frumos a spus-o un psihanalist, „care își pune în serviciul ego-ului, capacitate de a regresa”. Este o regresare voluntară, iar genul de creativitate care ne interesează, este disponibil și la îndemâna unei astfel de persoane.

Poate că aici ar fi locul să menționez mai pe îndelete despre această deschidere către inconștient. Așa cum stau lucrurile pentru cei mai mulți dintre noi, chestiunea asta a psihoterapiei, a auto-terapiei și a cunoașterii de sine este un proces dificil, deoarece inconștientul și conștientului sunt ocultate unul față de celălalt. Cum să aduci laolaltă aceste două lumi, psihismul și realitatea lumii, astfel încât ele să fie în largul lor una cu cealaltă? În general, procesul psihoterapeutic este o chestiune de domoală confruntare cu straturile superficiale ale inconștientului, pic cu pic și cu ajutorul unui tehnician. Astfel acestea sunt expuse, tolerate și asimilate și se dovedesc a nu fi în fond nici prea periculoase și nici prea teribile pentru individ. Se supun astfel strat după strat, într-un același proces care constă în a permite unei persoane să facă față a ceva de care ei îi este teribil de frică, pentru ca apoi, când devine mai puternică interior, ea să descopere că nu era nimic într-atât de teribil. I-a fost teribil de frică doar pentru că a privit lucrurile prin ochii acelui copil mare care obișnuia să fie. Ceea ce nu este decât o interpretare infantilă eronată. Lucrul de care îi era frică acestui copil mare și pe care el îl reprima, fusese împins dincolo de limitele bunului simț, al învățării și experimentării, și al creșterii, și a trebuit să stea acolo până în momentul în care a fost antrenat în acest proces psihoterapeutic special. Conștientul trebuie să fie îndeajuns de puternic pentru a face casă bună cu inamicul său.

De-a lungul întregii istorii, o paralelă echitabilă poate fi făcută cu relațiile dintre bărbați și femei. Bărbaților le-a fost frică de femei și, prin urmare, le-au dominat, cu o pornire inconștientă, pentru aceleași motive, cred eu, pentru care se înfricoșau în fața propriilor procesele primare. Amintiți-vă că psihologii cu abordări psihodinamice sunt înclinați să gândească că o parte importantă a relației bărbaților cu privire la femei este determinată de faptul că femeile produc bărbatului o confruntare cu propriul inconștient, adică cu propria feminitate, propria blândețe, propria tandrețe și tot așa. Prin urmare, în efortul lor de a controla aceste forțe inconștiente care sunt prezente în fiecare dintre noi, bărbații vor combate femeile sau vor încerca să le controleze sau vor căuta să renunțe la ele. Nicio dragoste veritabilă nu este posibilă între un stăpân subjugat de frică și un sclav care aspiră la răzbunare. Doar atunci când bărbații ajung să fie suficient de puternici, suficient de siguri de sine și suficient de integrați lumii, doar atunci ei pot tolera și într-un final pot aprecia acele femei care se realizează, acele femei care sunt ființe umane pe întregul lor. Însă, în principiu, niciun bărbat nu se poate împlini pe sine fără o astfel de femeie. De aceea bărbații puternici și femeile puternice reprezintă o condiție existențială unul altuia, deoarece niciunul dintre ei nu poate exista în absența celuilalt. Ei își servesc, de asemenea, de cauză unul altuia, deoarece femeile fac bărbații să crească, iar bărbații fac la rândul lor femeile să crească. Într-un final, ei își sunt unul altuia recompensa firească. Dacă sunteți un bărbat îndeajuns de bun, acesta-i tipul de femeie de care veți avea parte, și în același timp, putem spune că acesta este felul de femeie pe care îl meritați. Prin urmare, revenind la paralela noastră, adică la procesele primare și secundare sănătoase, la imaginația sănătoasă și la raționalitatea sănătoasă, putem spune că în vederea fuzionării lor într-o veritabilă integrare, fiecare are nevoie de ajutorul celeilalte.

Din punct de vedere cronologic, cunoștințele noastre asupra proceselor primare se datorează mai întâi studiului viselor și fantasmelor și a proceselor nevrotice, și mai târziu a proceselor psihotice. Eliberarea acestei cunoașteri de amprenta patologiei, iraționalității, imaturității și a primitivismului în sensul lor nesănătos, s-a petrecut pas cu pas. Și doar recent, pornind de la studiile asupra  persoanelor sănătoase, a procesului creativ, a jocului, a percepției estetice, a sensului sănătos al dragostei, al creșterii sănătoase și al devenirii, a educației sănătoase (1), am devenit conștienți că fiecare ființă unamă este un poet și un inventator, rațional și irațional, copil și adult, masculin și feminin, atât în universul lumii psihice cât și în al cel al naturii. Și numai progresiv și lent pricepem  cele ce pierdem în fiece clipă, căutând să fim numai și numai raționali, numai „științifici”, numai logici, numai rezonabili, numai practici, numai responsabili. Și așa se face că numai acum am devenit complet siguri de faptul că individul integru, ființa umană complet evoluată, complet coaptă, trebuie simultan să fie disponibilă sieși pe teritoriul ambelor domenii.

Categoric, astăzi este caducă stigmatizarea părții inconștiente a naturii umane ca fiind mai degrabă bolnavă decât sănătoasă, așa cum a gândit-o inițial Freud. Nu mai putem numi această parte ca fiind „malefică” mai degrabă decât „benefică”, de joasă speță mai degrabă decât de înaltă speță, egoistă mai degrabă decât altruistă, animalică mai degrabă decât umană. Acest proces de dihotomizare s-a perpetuat pe tot parcursul istoriei umane și în special în cursul istoriei occidentale a civilizației, și și mai clar de-a lungul istoriei creștinătății. Însă noi nu mai putem dihotomiza între un om al cavernelor și unul civilizat, între un diavol și un sfânt. Astăzi putem vedea acestea ca pe o dihotomizare ilegitimă, o ilegitimă clasare de tipul „sau așa… sau așa”, prin care, prin însăși procesul de divizare, de dihotomizare, ajungem să creăm un malad care să răspundă criteriilor, adică un conștient malad și un inconștient malad, o raționalitate bolnavă și impulsuri bolnave. (n.t., aici Maslow continuă cu o notă de subsol pe care o redăm aici: „Dreikurs a exprimat idei similare: «Emoțiile, disprețuite astăzi, nu sunt iraționale; ele nu stăpânesc omul, ci sunt uneltele lui. El le folosește în atingerea scopurilor sale, tot așa cum își folosește și capacitatea de a gândi. Obiectivitatea nu este întotdeauna preferabilă subiectivității; avem nevoie să fim subiectivi, să avem preferințe și aversiuni, pentru a putea participa activ în cadrul evoluției sociale. Și, apoi, „apercepția individualizată” este o caracteristică intrinsecă umanului. Subiectivitatea și obiectivitatea se regăsesc într-un continuum, sunt modalități de funcționare complementare; împreună favorizează procesul de apercepție și mișcarea în planul social… Contrar ipotezei în care pacientul este expus mediului, în psihoterapie pacientul deprinde cum să se încreadă în propriile emoții, în procesele sale inconștiente, să își accepte inevitabila subiectivitate, a se bucura și de libertate, dar și de obligația de a alege și de a avea preferințe. El încetează a continua „a se controla”, așa cum fusese deprins încă din copilărie, realizând că în oricare situație decizia tot a lui va fi, iar asta în ciuda oricărei pretenții din parte-i de a se împotrivi acțiunilor personale» (J.Indiv. Psychol., 1957, 13, 156-157).

CONCLUZIE

Odată ce trancendem și rezolvăm această dihotomie, odată ce le putem pune laolaltă în unitatea primordială din care fac parte aceste două aspecte ale naturii umane, adică atunci când le reintegrăm în imaginea pe care o avem despre copilul sănătos, adultul sănătos, sau persoana în mod special creativă, doar atunci ajungem să recunoaștem procesele de divizare sau dihotomizare ca fiind procese patologizante în sine. Și numai atunci va fi posibilă oprirea războiului nostru civil. Exact acest lucru se petrece cu persoanele pe care eu le consider ajunse la realizarea de sine (n.t în original self-actualizing). Pare adevărat, deși este contradictoriu, că ființele umane cele mai mature posibil, sunt în același timp copii. Persoanele cele mai coapte, sunt în același timp acelea care pot gusta cel mai deplin din bucuriile vieții.

Aceste persoane pot regresa în mod voluntar, pot deveni copilăroase și se pot juca cu copiii și le sunt apropiate. Faptul că, în general, copiii tind să iubească aceste persoane și că se împacă bine cu ele, nu pare a fi o simplă întâmplare. Însă, regresia in-voluntară, este foarte periculoasă; în vreme ce cea voluntară este, în principiu, un semn de bună sănătate. Incluzînd aici și auto-analiza și auto-terapia, orice tehnică psihoterapeutică care permite o aprofundare a cunoașterii de sine, ar trebui în principiu să sporească creativitatea punând la dispoziția acesteia surse de fantezie, joaca cu ideile, călătoria dincolo lume și pământ, dincolo de bunul simț. Semnificația bunului simț este în general aceea de a trăi în lume așa cum este ea astăzi. Însă, indivizii creativi nu vor să aibă de-a face cu lumea așa cum este ea azi; ei vor să facă o alta, una mai bună.

O rețetă de a deveni creativ, poate fi obținută de la persoane care au fost creative și au avut succes în ceea ce au făcut. În stadiile primare ale procesului lor de gândire, acestea își permit să fie complet dezinhibate. Permit intrarea în capul lor a tot soiul de idei trăznite și, cu multă emoție și entuziasm, ajung să schițeze un poem, o formulă, o soluție matematică, sau să pună la cale un experiment ori o teorie. Abia atunci, și numai atunci, ei devin secundari, mai raționali, mai controlați, mai critici. Dacă veți încerca să fiți rațional, controlat și ordonat în această primă etapă a procesului, nu veți izbuti niciodată să avansați creativ. Tehnica brain-storming-ului care a intrat de curând în uz, dacă îmi amintesc bine, consistă tocmai în a nu fi critic, a nu te opune, a-ți permite să ai idei, să faci asociații libere, să te joci cu ideile, să le primești cît mai abundente, și apoi, doar mai târziu, să arunci la coș pe cele care sunt proaste și inutile, pentru a păstra pe cele bune.

Oamenii  sănătoși, creatori, își permit să fie astfel, atunci când o doresc (regresie în slujba egoului). Aceeași oameni pot redeveni „adulți” raționali, logici, ordonați, și care pot examina cu un ochi critic cele ce mai înainte au produs cu atâta entuziasm și fervoare. O persoană cu adevărat integră, poate toate acestea la un loc, atât copilă cât și matură.

Bibliografie:

  1. MASLOW, A. H. Motivation and personality. New York: Harper, 1954.
  2. MASLOW, A. H., & MITTELMAN, B. Principles of abnormal psychology. (Rev. ed.) New York: Harper, 1951.

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: