//
you're reading...
ALFRED ADLER

Edna – STUDIU DE CAZ

Autor: Leo Litzky


Materialul ne-a fost pus la dispoziţie pentru traducere şi publicare prin bunăvoinţa dlui John Newbauer (Dir. Exec. NASAP) de către NASAP prin intermediul proiectului:

Adlerian Digitization Project (http://www.adlerjournals.com/)
Case Study of Edna by Leo Litzky – November 1964 – v2#2
http://www.adlerjournals.com/_private/IP/IP%20v2%20n2/Edna-Litzky.pdf
Traducere: Călin Coțoiu
Corectura: Corina Gogalniceanu
Editare: Dr. Răzvan Gogălniceanu
Vă mulțumim anticipat pentru citarea sursei și a autorilor de fiecare dată cînd veți găsi cu cale să utilizați fragmente din acest material ori din altele publicate pe acest site.

Prezentarea pacientului

Edna este de origine evreiască, are 34 de ani și este casnică. Părul ei auriu, pielea ei netedă și silueta ar trebui să o facă destul de atrăgătoare, dacă n-ar fi coafura ei neglijentă și rochia demodată.

A terminat liceul cu o calificare de secretară, iar acum merge la școală să învețe decorațiuni interioare. E măritată de treisprezece ani cu un tânăr chipeș de 37 de ani care lucrează ca șofer de camion la firma tatălui său. Au o fiică de treisprezece ani. Nici unul dintre părinți nu are educație iudaică, iar familia nu are nici un fel de obiceiuri religioase.

Istoric de terapie

Edna a venit voluntar la Clinica Alfred Adler în ianuarie 1961, plângându-se de o ușoară depresie precum și pentru că era indecisă dacă să mai aibă un copil înainte de o histerectomie necesară. Înregistrarea la asistența socială a fost făcută pe 30/1/1961, iar interviul psihiatric a fost făcut pe 9/2/1961; diagnosticul a fost de reacție anxioasă și simptom de conversie, cu recomandare pentru psihoterapie.

Pacienta a fost trimis mai întâi la Dr. R., care a văzut-o până pe 1 Mai 1961, când ea a întrerupt terapia pentru a-și face o operație. În scurta perioadă de tratament, pacienta s-a plâns adesea de probleme cu sănătatea.

Pe data de 10/1/1963, aproximativ un an și jumătate mai târziu, pacienta s-a întors la clinică după ce fusese prinsă furând din magazine. Deși avea antecedente de furt din magazine, ea nu-i dezvăluise acest fapt doctorului R de frică să nu ajungă în închisoare. A reînceput să îl vadă săptămânal la clinică până pe data de 25/4/1963, apoi în cabinetul său privat de pe 1 mai 1963 până în septembrie 1963. Dosarul întocmit pentru furt a fost anulat la prezentarea certificatului de tratament emis de Dr. R.

Pacienta a pretins că a oprit terapia în septembrie 1963 pentru că nu și-o mai permitea, și pentru că nu era de acord cu sfatul terapeutului că ar fi putut să-și învingă pornirea de a fura din magazine dacă își lua un amant. Cu altă ocazie, pacienta a raportat că fusese din nou prinsă furând într-un magazin universal, iar Dr. R a trimis-o din nou la clinică pentru că „avea nevoie de multă îngrijire”.

În orice caz, în octombrie 1963 pacienta s-a întors din nou la clinică și a cerut un alt terapeut. Doleanța ei principală în acest moment a fost că pornirea de a fura era foarte mare.

Pe 14/10/1963 a fost văzută pentru prima dată de către acest terapeut.

Date biografice

Relații de familie

Mama Ednei, de 54 de ani, suferă de dureri cronice de cap, crampe la stomac și alte afecțiuni de natură vagă; fusese spitalizată de două ori pentru afecțiuni psihice. Prima ei criză avusese loc în urmă cu paisprezece ani, la logodna Ednei. Mama sa fusese spitalizată pentru trei sau patru lui; i se făcuse tratament cu șocuri electrice. A doua criză avusese loc în urmă cu aproximativ șapte ani, când fusese spitalizată pentru un timp ceva mai scurt (două sau trei luni), primind din nou tratament cu șocuri electrice. La fiecare criză, Edna petrecuse majoritatea timpului cu mama sa, ajungând chiar să își dea demisia de la serviciu pentru a avea grijă de ea după ce se întorsese acasă după prima spitalizare. Cu doi ani înainte, mama sa luase o supradoză de somnifere.

Pacienta pretinde că tatăl său e dur, crud, nesimțitor, egoist, necinstit, încăpățânat și obsedat de bani. Deși avea o avere considerabilă în acțiuni, obligațiuni, imobiliare și o firmă de transport cu opt camione și doisprezece angajați, își exploata ginerele (soțul pacientei), plătindu-l 85 de dolari pe săptămână pentru 65-70 de ore de muncă. Banii tatălui erau puși bine și nu erau niciodată cheltuiți pentru nici un fel de plăceri. În ultimii doi ani, tatăl promisese odată la câteva luni că va ieși la pensie, dar întotdeauna schimba data scadentă.

De-a lungul anilor, părinții se certaseră tot timpul. Când copiii erau mici, se despărțiseră de câteva ori. În ultimii ani, mama pacientei vorbea despre infidelitățile tatălui din vremea când copiii erau mici. După majoritatea certurilor, mama căuta sprijinul copiilor. Până acum câteva luni, mama o suna pe Edna după fiecare ceartă cu soțul său ca să se plângă. În acele momente, pacienta lua partea mamei. Ulterior aranja să se întâlnească cu tatăl ca să liniștească lucrurile.

Pacienta are puține amintiri despre tatăl ei de când era mică. Singura ei amintire timpurie despre el este una în care el o scoate pe geamul unui automobil când avea patru sau cinci ani. Ulterior, începând pe la vârsta de vreo zece ani până acum câțiva ani, ea își amintește că era caldă și afectuoasă față de tatăl său, sărutându-l, dezmierdându-l și stând la el în poală, chiar și ca femeie măritată de 28 sau 30 de ani. Ca tânără de zece sau unsprezece ani, are o fotografie cu el lucrând la birou; își amintește că îl ajuta să înregistreze plăți. Odată, pentru că rătăcise o chitanță, a bătut-o. Aceea e singura bătaie pe care și-o amintește, și în acel moment s-a simțit respinsă.

A devenit rece și distantă față de tatăl ei doar recent, de când soțul ei lucrează pentru el, iar ea consideră că este exploatat. De asemenea, recunoașterea rolului acestuia în încurajarea furtului ei din magazine prin exemplul pe care îl dă prin propriile lui furturi mărunte, înșelătoria lui în afaceri și atitudinea lui nepăsătoare față de problema ei, au dus la mărirea distanței dintre ei. Povestește că atunci când a fost prinsă prima dată furând, el doar a râs când a aflat. Fără să ezite și fără resentimente, acesta a plătit avocatul. Edna a avut oarecare resentimente față de modul în care el i-a acceptat cu atâta ușurință infracțiunea. Recent, ea a avut o ceartă urâtă cu el pentru că acesta obiecta la ideea ca firma sa să plătească pentru benzina și uleiul necesare mașinii pacientei. I-a spus tatălui său: „O să-ți iei banii cu tine în mormânt, dar n-o să mai ai fiică.” Acesta este unul dintre puținele exemple de curaj și independență pe care pacienta le-a avut față de tatăl ei.

După cum spune ea, relația sa cu mama ei a fost dintotdeauna proastă. Singura amintire timpurie pe care o are despre mama ei este de când aceasta o îngrijea când era bolnavă. La vârsta de trei ani făcuse astm; a avut această boală toată copilăria. Când mama sa a spus tuturor că are astm, Edna a plâns. Amintirile de mai târziu ale Ednei sunt cu mama sa bolnavă la pat, cu un prosop pe cap. Mama ei părea veșnic bolnavă – dureri de burtă, de cap, de pancreas – și modelul continuă până în ziua de azi. Pacienta nu s-a simțit niciodată apropiată de mama ei, deși întotdeauna a simțit că e de datoria ei să o sune în mod regulat și să o consoleze când spune că e bolnavă.  Dacă nu suna, se simțea vinovată – ceea ce este încă valabil și acum. De la cearta cu tatăl ei nu și-a mai sunat mama; cea mai lungă perioadă de lipsă de comunicare dintre ele. Una dintre cauzele resentimentelor ei față de mama ei este faptul că, în cei 14 ani de căsnicie, aceasta nu a venit niciodată să o viziteze, în afara perioadei în care (Edna) fusese bolnavă.

Edna nu s-a înțeles niciodată bine cu sora ei, cu 6 ani mai în vârstă. Își amintește foarte puține despre ea din perioada copilăriei lor. Ceea ce apare în mod clar în amintirile ei sunt remarcile mamei atunci când le compara: „De ce nu poți fi la fel de bună ca sora ta?” Pacienta susține că până în ziua de azi mama ei o consideră pe ea ca fiind sora cea rea. „De ce trebuie să mă străduiesc de fiecare dată de zece ori mai mult decât sora mea pentru ca mama să mă accepte?” Aproape în fiecare sesiune menționează respingerea mamei sale în favoarea surorii ei. Cu toate că pretinde  că nu-și amintește nimic din copilăria cu sora ei, spune că de când se știe simțea hostilitate fată de ea. Își amintește de o ceartă cu o zi înainte de cununia surorii ei și de faptul că în ziua nunții nu-și vorbeau deloc. Sora ei îi tot amintește acest lucru. Un alt incident s-a întâmplat când Edna avea 12 ani, iar sora ei 18. Amândouă se duseseră separat la cumpărături și se întorseseră cu aceeași rochie. Sora, într-un acces de furie, a luat o foarfecă și a tăiat rochia Ednei. Edna a plâns și a făcut o criză de nervi.

În prezent, când Edna se ceartă cu mama ei, sora ei o sună și o acuză că o îmbolnăvește pe mamă. Recent, după o ceartă între ele, aceasta a acuzat-o pe Edna că o îmbolnăvește pe ea (pe soră). Cea mai recentă ceartă s-a petrecut atunci cînd sora a descoperit că propriul ei soț avea o amantă, iar Edna știa acest lucru. A acuzat-o pe Edna de faptul că nu i-a spus, în timp ce Edna a spus că scopul ei fusese să salveze mariajul. Edna pretinde că sora ei începe să semene din ce în ce mai mult cu mama sa: se poartă frumos cu Edna când aceasta (Edna) e bolnavă; alte dăți este ostilă, o respinge și este acuzatoare față de ea. Pacienta pretinde că sora ei nu numai că este încuiată precum mama lor (ridiculizează terapia, o ia peste picior pentru interesul ei față de teatru și decorațiuni interiorare, e închisă la minte față de sex, e părinte rigid și  acuzator în relația cu propria ei fiică), dar și că se aseamănă cu mama lor pentru faptul că își găsește refugiu în metehne psihosomatice. Edna pretinde că faptul că locuiesc în aceeași casă le-a făcut să se asemene. Sora n-a locuit niciodată departe de mamă.

Pacienta consideră că mama lor o favorizează pe soră pentru că ea (sora) e mică de statură, urâțică și neajutorată, în vreme ce Edna e mai înaltă, mai frumoasă și mai vioaie. Tatăl, pe de altă parte, o favoriza pe ea față de soră – cel puțin până la izbucnirea recentului conflict legat de exploatarea soțului ei.

Relația pacientei cu soțul ei a suferit mai multe schimbări. Are impresia că s-a căsătorit cu Alan la 19 ani ca să scape de acasă. Cu toate astea, n-a fost o scăpare, pentru că a rămas dependentă de părinții ei multă vreme, cel puțin zece sau doisprezece ani, iar sentimentele și interesele lor au preocupat-o mai mult decât cele ale lui Alan. Fiica lor, concepută înainte de căsătorie, s-a născut după opt luni. Acest eveniment a rezultat în traumă fizică: pacienta a făcut o deplasare de disc din cauza nașterii și a fost imobilizată la pat timp de patru luni.

Primii ani de căsătorie au fost foarte tulburi. Imaturitatea lui Alan a devenit cât se poate de evidentă în luna lor de miere. Nu avea o slujbă stabilă la acel moment, dar se închipuia a fi fotograf independent. Ca să câștige niște bani în timpul lunii de miere în Florida, petrecea majoritatea zilei la plajă sau la hotel, făcând poze. Soția, firește, se simțea rănită, nefericită și respinsă. După un an petrecut ca fotograf, a început să conducă un camion pentru firma tatălui ei, dar găsea această situație foarte dificilă din cauza firii exploatatoare a socrului. După un an și-a dat demisia și a lucrat o scurtă vreme pentru un concurent; apoi, cu ajutorul socrului, a cumpărat un camion și și-a făcut propria afacere. Zece ani mai târziu, socrul l-a convins să revină la el, cu promisiunea de a-l face partener la firmă atunci când va ieși la pensie, ceea ce urma să se întâmple curând. Data pensionării a fost amânată de mai multe ori. După cum am spus mai sus, Alan are un venit foarte limitat și lucrează multe ore.

Pacienta consideră că soțul ei e tot timpul prost dispus și are anumite stări ciudate. De exemplu, în primii ani de căsătorie era foarte preocupat de posesiuni materiale. Îți lustruia mașina și o îngrijea ca pe o jucărie foarte prețuită. O punea pe soție să-și scoată pantofii când se urca în mașină și nu îi dădea voie să atingă mașina sau pozele lui.

Pe mai toată durata mariajului, mama ei lua deciziile pentru ei. Ei i-au acceptat poruncile repetate de a nu face un al doilea copil, pe motiv că i-ar afecta sănătatea Ednei, în ciuda faptului că doctorul lor spusese că nu ar fi fost nici o problemă.

Pacienta comunica cu dificultate cu soțul său. De obicei el muncea foarte mult; venea acasă târziu, vorbea puțin, mânca puțin, apoi se culca imediat. Nici în weekend nu era mai bine. Ea tânjea după afecțiune, dar el abia o băga în seamă. După ce a fost prinsă furând din magazine în decembrie 1962, soțul a început să manifeste mai mult interes și să comunice mai mult cu ea.

Ultimul membru al aceste familii este fiica pacientei, o fată înaltă și frumoasă de 13 ani, bine dezvoltată fizic și care pare cu câțiva ani mai mare decât este. Emily este o elevă eminentă, iar ambii părinți spun că este un copil fericit și echilibrat. Are mulți prieteni și are o viață socială activă. Își iubesc foarte mult copilul și ar sacrifica multe pentru binele ei.

Terapeutul a văzut-o o dată la un spectacol în care juca mama ei. Reacția ei a părut neobișnuit de matură, pentru că părea să se bucure de cum joacă mama sa și de succesul pe care-l avea. În mod surprinzător, nu se putea vedea nici o urmă de gelozie sau jenă față de modul în care mama sa ieșea în evidență într-un rol seducător.

Emily nu are camera ei separată, ci doarme pe canapea în foaierul apartamentului lor de trei camere. Nici ea, nici părinții ei nu au spațiul lor privat, mai ales că dormitorul părinților nu se încuie. Nu vor să monteze o încuietoare acum de teama că ea s-ar simți izolată și nedorită. Edna consideră că fiica ei e prea modestă, pentru că își ascunde corpul și insistă ca mama ei să se îmbrace cum trebuie când tatăl e în casă.

Emily se înțelege binișor cu bunicii, dar nu vrea să petreacă prea mult timp cu ei.

Dezvoltarea psihosexuală

Pacienta a raportat un incident care a avut loc când avea vreo trei ani. Un chiriaș care stătea în casa lor a venit la pătuțul ei și „s-a jucat de-a doctorul” cu ea, introducând un deget în vaginul ei. Asta s-a repetat cu mai multe ocazii, dar ea fusese prea înspăimântată ca să spună cuiva. De atunci unghiile lungi și galbene, ca cele ale chiriașului, îi provoacă repulsie.

Când avea aproximativ 15 ani, a fost victima unei tentative de viol. Fusese îmbrâncită în niște tufe de un tânăr care o urmărise până în acel loc. Ea a sugerat să se ducă acasă ca să fie mai comfortabili, iar când acesta a lăsat-o să se ridice, a fugit acasă.

Ca adolescentă, Edna se bucura de destul de multă popularitate și se ducea des la întâlniri. Se sărutase cu băieți, dar nu a avut contacte sexuale înainte să se logodească cu Alan. La scurtă vreme după moartea mamei lui, ei au avut o relație timp de câteva luni, iar ea a rămas însărcinată o lună înainte de căsătorie.

Pe mai toată durata mariajului, sexul nu a fost foarte important, pretinde pacienta. În primii câțiva ani, cuplul a întreținut relații sexuale frecvente și plăcute, deși pacienta spune că arareori avea orgasme. În ultimii câțiva ani, interesul manifestat de soț față de sex s-a redus treptat. După ce a început să lucreze foarte multe ore la firma de camioane a socrului, interesul său s-a redus și mai mult. Acum relațiile sexuale au loc chiar și la distanță de o lună. Pacienta a ajuns la punctul la care nici ea nu mai e interesată de relațiile sexuale cu soțul. A raportat că pe durata mariajului a fost adesea atrasă de alți bărbați și că a avut două aventuri separate, una aproximative opt ani în urmă și alta recent. Primul episod a fost raportat într-una dintre primele ședințe, când ea a spus: „Alan și cu mine suntem mai apropiați, și probabil că nu s-ar mai întâmpla acum”. După trei luni, ea a raportat că s-a culcat cu unul dintre prietenii soțului ei, care o curta de câteva săptămâni. A descris evenimentul astfel: „Mi-a plăcut fiecare clipă, mai ales când mă iubea, mă săruta și mă pipăia. M-a făcut să mă simt dorită. M-am simțit femeie. Și totuși, la final m-am simțit deprimată.”

Într-o discuție legată de posibilitatea ca ea să preia inițiativa față de soțul ei fiind mai seducătoare, purtând lenjerie neagră, parfum etc., ea a râs jenată. „N-am avut niciodată lenjerie neagră”, a spus ea, și a adăugat: „Nu sunt sigură că aș avea chef. N-am nici o pornire spre asta. Mă cam râcâie lipsa lui de interes. Îmi pare destul de bine că mă lasă în pace. De fapt, nu cred că mă atrage fizic, cu umerii ăia rotunjiți. Mă simt vinovată că vorbesc așa. Nu cred că el ar vorbi așa de mine.”

Visele

Pacienta visează adesea, iar visele se încadrează în general în patru categorii: vise despre subtilizarea din magazine sau furt, vise legate de muncă sau planuri despre muncă, vise legate de sex sau mariaj, vise legate de moartea părinților. Vom vedea exemple din fiecare tip:

Vise legate de furt:

  1. Am visat că am luat o brățară și un inel dintr-un magazin. M-am trezit foarte deprimată.
  2. Treceam pe lângă un magazin de discuri și am auzit un cântec cunoscut. Apoi s-a auzit la difuzor vocea unei fete care făcea reclamă la discuri. Pe măsură ce enumera melodiile, din când în când vocea adăuga: „Hoață, hoață”. M-am trezit și m-am bucurat că fusesem afară din magazin. Fusese bine că nu luasem nimic.
  3. Am visat că am un portofel mare cu propriile mele lucruri. Era foarte plin și mă temeam că cineva va crede că am furat ceva din magazin. Nu furasem nimic, dar am ieșit din magazin. Mi-a fost foarte frică în vis. De asemenea, m-am simțit urmărită.
  4. Am visat că eram într-o parcare. În jurul meu erau numai rasteluri cu haine, de care atârnau etichetele cu prețuri. Scria „Două fuste la 5 dolari 89”. Erau la preț foarte bun, dar nu-mi plăcea stilul lor cine știe ce. Nu le-am probat. M-am simțit foarte bucuroasă în visul ăsta, pentru un motiv care-mi scapă.

 

  1. Vise legate de muncă și planuri despre muncă
  2. Cineva îmi arăta un apartament superb decorat. Brusc s-a transformat într-un teren de tenis. Pe măsură ce mă trezeam, m-a izbit faptul că chiar lucrasem la decorațiuni interioare. M-am simțit bine.
  3. M-am dus la un interviu și am luat slujba. Urma să predau teatru două zile pe săptămână. Am fost surprinsă că fusesem în stare să iau slujba, pentru că la interviu se prezentaseră multe candidate. Am fost mulțumită.

Vise legate de sex și mariaj

  1. Eram la țară cu soțul meu Alan. Mă deranja faptul că juca cărți și mă lăsa singură. Mă simțeam părăsită, și m-am dus să caut oameni cu care să socializez. El s-a supărat pentru că nu m-a văzut. Eu eram într-o cabină telefonică sunând pe cineva (probabil pe Dr. R., fostul meu terapeut).
  2. Am visat că mă uit la o fată și un băiat care stăteau pe o canapea într-un hol de hotel. Fata purta ciorapi gri, iar bărbatul îi rula în jos pe picior astfel încât i se vedeau coapsele. Multă lume se uita râzând. Cuplul nu părea conștient de asta, și nu părea să le pese că se dau în spectacol. Mă simt de parcă eram fata de pe canapea.

Vise legate de moartea părinților

  1. M-am dus să dau un telefon de condoleanțe. Mortul, fără față, era întins în mijlocul camerei. Lângă el era o cutie mare de vioară. Am întrebat o femeie dacă urmau să-l pună în cutia de vioară. Femeia a zis că da. Când m-am trezit, mi-am adus aminte că tata cânta la vioară.
  2. Am visat că mă uit cum tata e coborât în mormânt. Visez tot timpul moartea părinților mei. Întotdeauna mă simt vinovată pentru că mi se pare că e vina mea.

Istoricul de sănătate 

Pacienta spune că era bolnăvicioasă în copilărie și că a suferit de astm între vârsta de 3 și 10 ani. În copilărie a avut oreion, pojar, vărsat de vânt și scarlatină. În adolescență, însă, a fost sănătoasă. Mama ei, bolnavă constant, cerea multă atenție din partea Ednei.

Când a născut, la vârsta de douăzeci de ani, pacienta a făcut deplasare de disc, a zăcut la pat timp de patru luni, și a suferit cu spatele timp de aproximativ doi ani. La scurtă vreme după aceea, a avut o revenire a astmului. După câțiva ani, cînd avea aproximativ 25 de ani, a făcut o nevrită gravă la gât, care a durat câteva luni, și care încă revine ocazional. La momentul când a venit pentru prima dată la Clinica Adler, în ianuarie 1961, se plângea de depresie, anorexie, scădere în greutate, insomnie, și incapacitatea de a lua decizii. De asemenea suferea de dureri de stomac, presiune în piept și un număr de alergii. Încă se simțea foarte vinovată în legătură cu nașterea înainte de vreme a fiicei ca rezultat al faptului că rămăsese gravidă înainte de căsătorie. În mai 1961 a avut o operație pentru extirpare de fibrom uterin. De atunci s-a observat o îmbunătățire treptată a sănătății ei fizice, mai ales de când a reluat terapia la Clinica Adler in septembrie 1963.

Istoricul de furturi

La prima ședință, pacienta a recunoscut că a furat din magazine numai de trei sau patru ori. Pe la ședința a cincisprezecea, după multe tatonări din partea terapeutului, ea a recunoscut că acesta era un model de comportament din copilărie.

Vom enumera punctele cele mai importante. În copilărie, începând cu vârsta de sașe ani, pacienta a spus că „Mama mă amenința tot timpul că mă duce la o școală de corecție. Când mergeam la munte și treceam pe lângă închisoare, mama spunea. „Acolo o s-ajungi. Aici e locul tău, fiindcă ești rea.” Chiar eram recalcitrantă. Asta a început mult înainte să fur prima dată.”

În copilărie, Edna a observat că tatăl ei lua tot timpul lucruri de peste tot, un creion, un pix sau alte mărunțișuri pe care le punea în buzunar. Asta făcuse toată viața. Chiar cu o lună în urmă a scos familia la cină, a ieșit fără să plătească, după care se fălise cu asta.

Pacienta nu ține minte exact când a început să fure. Avea probabil vârsta de zece ani când a început să ia panglici, creioane și alte mărunțișuri din magazine de articole casnice. Când se juca de-a școala, fura hârtie de la școală. Pe la vârsta de 11 ani, mama ei a dus-o la film. Când casierul a dat restul, Edna l-a băgat în buzunar. Mama ei i-a cerut casierului restul, iar casierul a spus că i-l dăduse. Mama ei și casierul s-au certat. Edna s-a temut prea mult ca să spună că luase banii.

Pe la vârsta de aproximativ 13 ani, a mers cu o prietenă la furat curele. Cele două furaseră de mai multe ori curele de toate felurile, spunându-le părinților că tatăl unei prietene avea fabrică de curele și că el le dădea curelele. Edna crede că mama ei bănuia că erau furate, dar, cu tendința ei de a evita probleme, nu a spus nimic.

În adolescență, pacienta a continuat să ia mărunțișuri din magazin. Ocazional fura bani de la sora ei. Își amintește că în perioada când era curtată de soț și timp de aproximativ doi ani după aceea n-a mai furat. Apoi a început din nou cu mărunțișuri, precum ață, creioane și panglici; după aceea luat articole alimentare mărunte din supermarket; și mai târziu a început să ia articole de îmbrăcăminte din magazine universale.

A fost prinsă furând de două ori: în decembrie 1962 și în septembrie 1963. Incidentul din decembrie s-a petrecut într-un magazin de mărunțișuri casnice. I se deschisese dosar, care a fost închis în martie 1963 când a prezentat o declarație din partea doctorului R. adeverind că pacienta era în tratament la Clinica Adler. A doua oară când a fost prinsă furase o bluză într-un magazin universal. Acolo fusese bruscată de agenta de pază a magazinului, după care i s-a dat drumul cu interdicție de a mai călca în magazin.

La scurtă vreme după incident, pacienta a început să vină la acest terapeut. N-a mai furat nimic din septembrie 1963, cu o singură excepție, un pompon mic care se dădeau la clienți ca mostră de material și culoare.

Decursul terapiei și discuția cazului

La momentul când a început această terapie, pacienta spunea că își dorea cu disperare să își schimbe comportamentul și să se oprească din furat. Se simțea neajutorată în fața acestor probleme și se întreba dacă terapia o poate ajuta. Într-o altă ședință a explicat că dubiile ei erau amplificate de faptul că erau momente când pleca de la ședințele cu fostul terapeut cu intenția de a nu mai fura, iar apoi fura chiar în aceeași zi.

Terapeutului i-a fost clar faptul că obișnuința de a fura a Ednei era doar unul dintre simptomele unei adaptări distorsionate la viață. Prin urmare, scopul terapiei urma să includă mult mai mult decât eliminarea lipsei de onestitate a Ednei, căci, conform lui Adler și teoriilor din prezent, personalitatea este o unitate totală. În cazul ei, scopul terapiei trebuie să includă eliminarea sentimentelor ei puternice de inferioritate, modificând toate adaptările nesănătoase și defensivele ei – bolile ei, iluziile ei că va obține siguranță prin pensionarea tatălui ei, vinovăția și temerile ei legate de ruperea lanțurilor dependenței față de alții, teama sa de eșec în legătură cu scopul ei realist de a face decorațiuni interioare, acceptarea unei jumătăți de mariaj, din punct de vedere sexual precum și din altele.

Toate adaptările ei inutile și inadecvate la viață erau interconectate; maladaptarea era evidentă în cele trei funcții ale vieții: relații interumane, muncă și dragoste.

Istoricul obținut de la pacient a relevat un stil de viață bazat pe o îndelungată dependență de părinți, precum și incapacitatea de a-și impune independența în termeni de valori și acțiuni. Pacienta a învățat foarte devreme în viață să fugă la mămica și tăticu pentru a se apăra de sentimentele de inferioritate și inadecvare în confruntarea cu viața. Și a continuat să fugă la ei toată viața. Această dependență este clară în prima amintire despre mama ei, atunci când avea grijă de ea la trei ani, când avea astm. Între 20 și 33 de ani, ea tot mai asculta de mama ei, care o sfătuia: „Nu mai face încă un copil. Ai văzut ce-ai pățit când l-ai făcut pe primul.” Iar pacienta s-a supus.

Amintirea cea mai veche despre tatăl ei, atunci când a scos-o din mașină pe fereastră când avea patru sau cinci ani, este o dovadă la fel de clară de dependență. Chiar și ca femeie căsătorită, ea încă este „dusă în brațe” de tatăl ei. Soțul ei lucrează pentru firma tatălui pentru un salariu mizer. Tatăl ei îi plătește benzina la mașină, și până de curând continua să o „ducă în brațe” atunci când i se așeza în brațe ca să își manifeste iubirea.

Pe lângă puternica ei dependență mai par să existe sentimente puternice de inferioritate, nesiguranță și privațiune. În efortul de a depăși aceste sentimente, pacienta a explodat într-o răzvrătire oarbă, începând cercul vicios de furturi mărunte.

Din moment ce furtul este complet inacceptabil în societate, era urgent la acel moment să ajute pacienta prin toate mijloacele în eforturile de a se opri; celelalte aspecte ale problemelor ei erau considerate secundare pentru moment. Terapia de sprijin era, prin urmare, prima soluție de terapie; terapeutul a utilizat expresiile obișnuite de simpatie, înțelegere și căldură pentru a stabili rapid un raport. Pacienta a reacționat cu acceptare completă și un grad considerabil de dependență. A fost apoi încurajată și susținută în efortul de a-și controla pornirea de a fura. Primul pas a fost să evite, temporar, magazinele unde ispita era cea mai mare. Soțul său sau fiica urmau să fie trimiși la cumpărături. Pacienta a fost de acord să coopereze în felul acesta până începea să se simtă destul de tare încât să poată face cumpărături de una singură.

Între timp, chestionată de terapeut în încercarea de a descoperi când și de ce au început furturile, pacienta a început să meargă din ce în ce mai departe în trecut, în istoricul ei de viață. A fost surprinsă atunci când, în cele din urmă, s-a izbit de discrepanțele dintre primele ei rapoarte și cele de mai târziu în legătură cu numărul de furturi. Privind mai în profunzime sentimentele pe care le avea când fura și motivul pentru care fura, pacienta a început să vadă anumite legături între sentimentele sale și acțiuni. În ședințele de început, pacienta descrisese furtul drept un act mai degrabă deliberat, săvârșit cu un minim de teamă și vinovăție.

Iată o conversație dintr-una din primele ședințe.

Terapeut: Ce sentimente aveai când furai?

Pacient: Câteodată mi-era frică. De cele mai multe ori eram calmă și nonșalantă.

T: De ce o făceai?

P: Nu știu. Câteodată nu aveam bani. Mă duceam acolo și luam lucruri. De multe ori, dacă cumpăram ceva și mi se părea că a costat prea mult, furam ceva ca să compensez pentru prețul exagerat. În plus de asta, cred că pur și simplu mă făcea să mă simt bine.

T: Te simțeai vinovată?

P: Nu prea. La început da, dar mai târziu nu.

 

În a cincea ședință, pacienta a anunțat cu mândrie:

„Mi-am cumpărat ață și pensule de pictat – înainte le-aș fi luat pur și simplu.”

T: De ce?

P: Nu știu. Mă simt mai puternică. Și poate am vrut să mă vedeți într-o lumină bună.

 

O întîlnire de suport a avut de-a face cu familia ei.

T: Ai vrea să fii genul de model pentru fiica ta așa cum a fost tatăl tău pentru tine?

P: Doamne ferește! E așa un copil minunat. Aș muri dacă ar afla despre mine.

T: Soțul tău ce sentimente are față de furturile tale?

P: A fost îngrozit. E o persoană așa onestă. Dar mă iubește și e alături de mine.

T: Ai cea mai vagă idee de ce o faci?

P: Nu, de fapt nu.

T: Ar putea avea ceva de-a face cu soțul tău, Alan?

P: Nu sunt sigur, dar e mai atent cu mine de când magazinul de la care am furat m-a dat în judecată.

T: Crezi că reluarea obiceiului de a fura după căsătorie a fost ca să obții mai multă atenție din partea lui Alan?

P: Posibil, dar nu sunt sigură.

T: Când erai copil, obțineai ce voiai de obicei?

P: Nu, dimpotrivă. Tot timpul mă simțeam privată de câte ceva. Sora mea era mai bună ca mine în ochii mamei, și tot timpul primea mai mult, pentru că era mai mare. Mama nici nu-mi prea organiza ziua de naștere. Nu-mi aduc aminte de vreun tort de când eram copil. Nici măcar n-am avut petrecere de nuntă. Săptămâna trecută a fost ziua mea și nimeni n-a zis nimic. Am sunat-o pe mama și i-am amintit că e ziua mea. După ce m-am enervat, m-a invitat pe la ea și a comandat un tort. Nu a fost nici o distracție.

T: Crezi că e posibil că furi pentru că n-ai primit niciodată lucruri pe care ți le doreai?

P: Nu m-am gândit niciodată la asta, dar nu aveam stare după cearta cu mama de ziua mea. Semăna cu starea de neliniște pe care o aveam când ieșeam la furat.

T: Și ce-ai făcut?

P: La momentul acela nimic, dar a doua zi am primit un telefon de la S. (prieten de-al soțului). Mi-a venit să mă culc cu el.

Ceea ce până la urmă a făcut. Pacienta pare în acest caz să dea dovadă că e împinsă la comportamente inutile de sentimetele ei de privațiune. Aceste sentimente sunt evident puternice. Are resentimente față de mama ei care o priva de plăceri mărunte, precum zile de naștere și haine frumoase. Are resentimente față de tatăl ei care adună bani la saltea și care nu e în stare să se bucure de ei sau să-i împartă cu familia. Sentimente de privațiune se pot observa și în modul în care vorbește despre căsătorie: modul în care soțul o respinsese în luna de miere, lipsa lui de interes față de sex și rezistența lui față de a manifesta afecțiune. Pacienta avea motive bune să aibă sentimente de privațiune, și avea prea puține experiențe de cooperare ca să fie atrasă de adaptări pozitive.

Cu toate acestea, cu cât ședințele de terapie avansau, cu atât mai palpabil era progresul. Până și visele prezentau semne de progres. Luate în ordine cronologică, visele pacientei indică o îmbunătățire treptată a controlului. Primul vis e o reflectare a realității: pacienta visează despre furt și e deprimată. Al doilea este auto-acuzator: pacientei i se spune că fură, dar ea se bucură că de fapt nu fură. În al treilea vis se teme că va fi acuzată pe nedrept chiar și atunci când nu fură. În al patrulea, pacienta e în zona ispitei și nu ia nimic. Se simte fericită. În al cincilea, un vis recurent pe care nu l-am menționat mai sus, pacienta nu poate ieși dintr-o clădire mare. Deși nu e vorba de o închisoare, ea se simte ca la închisoare, și își aduce aminte de momentele când se duceau la țară și când mama îi spunea că o să ajungă la închisoare sau la școala de corecție. Acest vis exprimă teama recurentă față de consecințele acțiunilor ei. Aducerea acestor vise la suprafață a ajutat pacienta să își dea seama că își dezvolta tăria, lucru care a încurajat-o să meargă mai departe.

Alfred Adler a exprimat frecvent conceptul de interes social ca fiind esența sănătății mintale. În măsura în care e important să înțelegem relația pe care o au respingerea socială și sentimentele de inferioritate cu faptul că individul nu este bine adapat social, este la fel de important, dacă nu chiar mai important, să avem experiența reacțiilor semenilor noștri prin construirea de relații cu ceilalți. Prin cooperare și înfrățire cu alții, izolațiunismul spiritual se năruie, defensivele inutile sunt distruse, și un stil de viață mai sănătos devine posibil.

Prin urmare, Ednei i s-au oferit laudă și încurajare în acele activități în care cooperarea și interesul social erau relativ evidente. Astfel, de exemplu, a fost încurajată să accepte un rol principal într-o piesă ce urma să fie pusă în scenă de un grup de teatru de amatori în care se înscrisese. După multe dubii și mari dificultăți în pregătirea rolului, după multe nopți nedormite, pacienta a reușit să facă un rol magnific la trei reprezentații diferite. Aplauzele și succesul au ajutat-o considerabil să își depășească sentimentele puternice de inferioritate, și au contribuit la dezvoltarea unui grad mai mare de stimă de sine și independență. L-a rugat din suflet pe terapeut să vină la un spectacol, ceea ce el a făcut. A fost foarte încântată de laudele lui bine-meritate.

Terapeutul a încurajat-o de asemenea să dea curs dorinței de a face o școală de decorațiuni interioare. Pacienta avea experiență de muncă foarte săracă: câteva slujbe mărunte între terminarea liceului și căsătorie în decurs de numai doi ani. A lucrat ca secretară, apoi ca model de pălării; se lăsase de ultimul post de secretară atunci când mama sa avusese prima criză. Pacienta pretindea că i-a displăcut dintotdeauna munca, mai ales monotonia statului la un birou de la 9 la 5. Se pornea de la premiza ca decorațiunile interioare, care lăsau loc de creativitate și muncă pe cont propriu, să reprezinte un scop mai acceptabil pacientei în termeni de muncă. A reacționat pozitiv la încurajare, și acum este nerăbdătoare să înceapă o carieră în decorațiuni interioare, în ciuda sentimentelor de teamă, trepidație și inferioritate. Este posibil ca continuarea terapiei să îi dea mai multă încredere în acest domeniu.

În decursul terapiei, au devenit evidente anumite schimbări la pacientă. În primul rând, recunoaște că are mai mult control de sine în legătură cu furatul. De fapt, acum spune că tentația de a fura a dispărut aproape complet. Se duce în mod regulat la cumpărături și nu simte vreo dorință să fure. În al doilea rând, arată și se simte mai sănătoasă, zâmbește mai mult, e mai animată, nu mai este atât de slabă și e mai optimistă. În al treilea rând, pacienta s-a impus în fața părinților, și a făcut practic o declarație de independență. Cu toate astea, încă se simte vinovată că nu i-a telefonat mamei sale după cearta recentă cu tatăl ei. Una peste alta, pacienta a făcut reale progrese. Deși încă este destul de dependentă de terapeut, pare să-și depășească sentimentele de inferioritate și să-și solidifice valorile sănătoase. Dorința ei de a se îmbunătăți, dorința de a coopera, flexibilitatea, faptul că e mai conștientă de diferențele dintre valorile sale și cele ale părinților, toate acestea sunt avantaje pe care le folosește acum în favoarea ei. Lipsa ei de încredere în capacitatea soțului ei de a se dezvolta și de a se schimba cere în continuare discuții și o re-evaluare.

Într-o ședință recentă, terapeutul a sugerat o reevaluare a scopurilor de terapie, iar pacienta a făcut următoarea listă de lucruri la care ar vrea să fie ajutată:

  • Întărirea mariajului.
  • Să scap de sentimentul de neliniște și să capăt un sentiment de pace
  • Să iau o decizie în privința nașterii încă unui copil. Mă simt vinovată că n-o fac.
  • Vreau să fiu mai hotărâtă.
  • Vreau să-mi iau diploma de decorațiuni interioare și să lucrez pe cont propriu. Nu vreau să lucrez pentru alții.
  • Vreau să continui să lucrez cu grupul de teatru.

Cu progresul făcut în legătură cu problema principală, aceea a furturilor, cu un asemenea set pozitiv de scopuri ca cel de mai sus, cu o reciprocitate din ce în ce mai pronunțată în relația cu terapeutul, prognoza privitoare la îmbunătățirea continuă a Ednei este excelentă.


Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: