OBSERVAȚII DESPRE ALCOOLICI

Autor: Willard Beecher

Materialul ne-a fost pus la dispoziţie pentru traducere şi publicare prin bunăvoinţa dlui John Newbauer (Dir. Exec. NASAP) de către NASAP prin intermediul proiectului:

Pentru o perioadă de aproape un an, am avut norocul să lucrez în cadrul echipei unei clinici pentru alcoolici. Acest lucru mi-a oferit șansa să lucrez îndeaproape cu mulți indivizi care aveau cel puțin o aceeași problemă ca numitor comun. Sunt nenumărate teorii despre alcoolism și există un interes popular ridicat în jurul acestui subiect. Nu avem intenția de a stabili în cele ce urmează o validare a vreuneia dintre ele; și nici nu ne propunem să stabilim un punct de vedere independent asupra chestiunii. Materialul care urmează constă din observații făcute din perspectiva învățăturilor Psihologiei Individuale.

Nu orice mare consumator este un alcoolic. El este un alcoolic atunci cînd ajunge în situația de a bea mai mult decît avea intenția să o facă! Pe scurt, atunci cînd consumul său nu se mai află sub controlul conștient, individul pășește pe calea motivelor sale ascunse. El crede că problema lui este alcoolul pentru că pur-și-simplu individul nu este capabil să înțeleagă scopul pe care îl urmărește atunci cînd își face creierul K.O. (n.t., K.O. este prescurtarea pentru knock-out) cu alcool. Individul încearcă să lupte împotriva simptomului, ceea ce îl face și mai orb față de problemele reale din viața sa.

Simplu zis, alcoolicul „nu trăiește corect”. Greșelile sale în ceea ce privește relațiile sociale, antedatează cu mulți ani apariția băutului compulsiv. Acesta reprezintă doar produsul final al unui fel defectuos de contact social – un soi de faliment social. El a ajuns la un punct al felului său de a relaționa social, acolo unde întrasocierea cu alți indivizi (într-o stare de sobrietate) a devenit într-atît de dureroasă pentru el încît individul preferă să scape de asta.

Una dintre cele mai interesante caracteristici este că „consumul social” a pavat drumul către dilema actuală. Motivul propus pentru consumul social este acela că „este mai simplu să discuți cu oamenii după ce-ai servit cîteva păhărele”. Întrebat de ce anume nu ar fi putut discuta și fără să bea, individul aduce în discuție conștiința de sine. Atunci cînd este treaz, el își face prea multe griji despre ce anume gîndesc oamenii despre el. Însă după cîteva păhărele, el devine „la fel de mare ca și cel de lîngă el”.

Pare că alcoolicul, încă din anii copilăriei sale timpurii, este un tip timid (el nu afișează întotdeauna tabloul timidității așa cum am putea-o înțelege în mod obișnuit); acest individ este mult prea dependent de părerea pe care o au ceilalți despre el. Cînd întîlnește pe cineva, mintea lui este ațintită asupra sieși, în loc să trăiască cu bucuria întîlnirii cu celălalt. Ca urmare, el nu deprinde nici modalitățile de a intra contact cu celălalt și nici pe acelea prin care să ajungă să-l înțeleagă. El trăiește cu convingerea că ei sunt diferiți și că au mai mult succes decît el.

Este lipsit de sens să mai spunem că el are un grad de hipersensibilitate și că sentimentele sale sunt  ușor rănite. Aude insulte acolo unde nu exista nici o intenție în această direcție, și se simte neglijat atunci cînd nu este el centrul atenției. Dar atunci cînd ajunge să fie admirat, se simte, de asemenea, inconfortabil pentru că nu știe cum să răspundă unei asemenea „apropieri”. Din asta rezultă că el păstrează pe cît poate o anumită distanță socială între el și ceilalți. Însă nu asta îl face un alcoolic.

Problema apare mai tîrziu în viață cînd necesitățile sociale devin din ce în ce mai mari, sau cînd progresul „succesului” de care se bucura, ajunge să încetinească ritmul. Deoarece o dus o existență la limită, el nu știe ce așteptări să aibă de la sine însuși ori la ce anume se pot aștepta ceilalți de al el. În mod obișnuit, acest individ țintește perfecțiunea pentru că are un deficit în privința înțelegerii umanului. Pe măsură ce așteptările cresc ori pe măsură ce recompensele vieții sale se diminuează, idealul său pare a fi pus în pericol. Si deoarece el nu se poate mișca confortabil împreună cu ceilalți, fiindu-i teamă de opiniile acestora, devine din ce în ce mai anxios și tensionat.

Creșterea tensiunii cere o creștere a consumului de alcool folosit la reducerea acesteia. Destul de repede, acest proces devine un cerc vicios, deoarece în urma consumului de alcool, încrederea individului în abilitatea sa de a merge mai departe se diminuează. El ajunge să deie laoparte și puținul sentiment de apartenență, precum și puținele prietenii din trecut, pe măsură ce ajunge să se teamă din ce în ce mai mult de viitorul său! Individul ajunge curînd să aibă probleme în căsnicie, la muncă și cu prietenii, iar acestea devin o așa mare „povară” că ajung să-l treacă sudorile, să tremure și să facă nopți albe. De la acest punct, nu mai este mult pînă își va pierde soția, banii și slujba. Aproape orice situație în plus cu care se confruntă, ajunge la ceea ce Adler descria ca fiind o „avansare în direcție opusă”.

Și exact acesta este momentul în care el realizează că nu mai poate bea cîteva păhărele fără a continua pînă la o stare de mai multă sau mai puțină ebrietate. Consumul său ajunge în sfîrșit „a scăpa de sub control”. El este convins că vrea să se oprească din băut – dar o anumită „forță misterioasă” îl împinge către primul pahar pentru a sfîrși complet după altele nenumărate. Există o vorbă între alcoolici: „Un pahar e prea mult, și nici o mie parcă nu-s de-ajuns!”

Acesta este o perspectivă asupra pattern-ului specific alcoolicilor, pe care am vrut-o de la început scurtă și condensată. În ciuda multor variațiuni, ea reapare cu monotona regularitate. Frica de părerea celorlalți este întotdeauna inima peisajului. Îndepărtarea de contactul social este întotdeauna actul final al acestei dileme. Alcoolismul, ca și alte tipuri de nevroză, este o boală a descurajării.

Adler ne-a învățat că problemele vieții nu pot fi rezolvate decît sub marele cort al vieții. Sub prelata lui există 3 ringuri pe care fiecare individ trebuie să se producă – asocierea cu ceilalți, căsnicia și munca. Atunci cînd asocierea cu ceilalți este dificilă sau imposibilă, individul se retrage și pune în scenă un spectacol secundar (n.t, traducere pentru Side-Show), unul în afara scenei principale(n.t, traducere pentru Main-Show)! Alcoolismul este cu certitudine un astfel de Side-Show. Individul poate zice lumii și sieși: „Dacă nu ar fi fost problema asta cu băutura, atunci să fi văzut cum ținteam direct la stele”. Așadar show-ul de ochii lumii (alcoolismul) îi consolează sentimentul de eșec pe care-l trăiește atunci cînd nu poate ajunge în acel ideal de lume pe care-l caută imaginarul său. Îi furnizează un alibi tocmai pentru a nu presta în Main-Show-ul vieții. Lumea pe care o caută, nu a existat nicăieri și niciodată, însă el nu cunoaște acest lucru din pricina obișnuitei sale izolări psihice ce își are obîrșia în primii lui ani de viață.

Și care este „tratamentul” pentru asta? Este acela ca și pentru oricare altă persoană care se găsește într-o izolare psihică. Individul trebuie să regăsească un anumit interes pentru lume și cei din jurul lui. În loc să fie o povară, el trebuie să devină doritor în a fi de ajutor comunității de oameni în care trăiește.