//
you're reading...
ALFRED ADLER, PSIHOLOGIE & PSIHOTERAPIE ADLERIANA

IMPLICAŢIILE EDUCAŢIONALE ALE CELOR „PATRU LIBERTĂŢI”

 

rudolf_dreikurs

 

 

 

 

Autor: Dr. Rudolf Dreikurs


Materialul ne-a fost pus la dispoziţie pentru traducere şi publicare prin bunăvoinţa dlui John Newbauer (Dir. Exec. NASAP) de către NASAP prin intermediul proiectului:

Adlerian Digitization Project (http://www.adlerjournals.com/)
Educational_Implications_of_the_Four_Freedoms – R. Dreikurs-1941, v2#4
http://www.adlerjournals.com/_private/IPB/Educational_Implications_of_the_Four_Freedoms.pdf
Traducere: Psiholog Andra Pârvan
Corectură: Prof. Corina-Floriana Gogălniceanu
Editare: Dr. Cosmin-Răzvan Gogălniceanu

Carta Atlantică, cu pronunţarea celor patru libertăţi, poate deveni un eveniment la fel de marcant în istoria Americii moderne ca şi alte câteva evenimente – Legea  Drepturilor, Discursul Gettysburg – care au influenţat gândirea nu doar a contemporanilor ci şi a generaţiilor care au urmat. Mulţi au privit iniţial aceste patru libertăţi mai mult ca pe o promisiune către cei care sufereau din cauza tiraniei şi a opresiunii. Mulţi alţii au înclinat să creadă ca aceste libertăţi erau deja stabilite în America şi ar fi trebuit doar extinse pentru toţi oamenii de pe acest pământ. Totuşi, afirmaţiile înalţilor oficiali şi în special al raportului Consiliului Naţional de Planificare a Resurselor, care formulau nouă drepturi suplimentare, au lămurit faptul că aceste patru libertăţi trebuie privite ca un scop ideal către care ne îndreptăm. Cele patru libertăţi par a forma baza pentru dezvoltarea democraţiei. Avem cam tot atâta democraţie cât avem şi din cele patru libertăţi.

Ne putem mândri că avem stabilite libertatea cuvântului și a expresiei şi libertatea religiei și a venerației; dar cine crede cu adevărat că avem libertatea de a nu fi supus privațiunilor şi libertatea de a nu suferi de frică? Va fi nevoie de dezvoltare politică şi economică pentru a dobândi aceste patru libertăţi, dar educaţia este esenţială pentru a suplimenta schimbările politice şi economice. Unul dintre primii paşi educaţionali necesari pare a fi să facem publicul mai familiar cu aceste patru libertăţi. Toată lumea a auzit de ele, însă doar câţiva le ştiu cu adevărat. Este uimitor cum şi mai puţini le pot denumi. Oamenii trenuie să înveţe care sunt cele patru libertăţi şi trebuie să realizeze ce susţin ele cu adevărat. Așadar, importanţa educaţiei adulte cu serviciul ei informativ poate fi înţeleasă cu uşurinţă.

Totuşi, mai importante sunt metodele şi scopurile educaţionale aplicate la copii. Copiii cresc cu o viziune definită. Orice dezvoltare spre îmbunătăţire socială depinde de atitudinea noii generaţii. În lucrul cu copiii, educatorii trebuie să studieze implicaţiile celor patru libertăţi dacă vor să contribuie la străduința actuală și să ofere cele mai bune servicii comunităţii şi ţării lor. Să luăm în considerare fiecare din cele patru libertăţi, să analizăm ce reprezintă fiecare din punct de vedere psihologic, să descoperim ce ar fi de făcut şi cum ar trebui făcut.

La prima vedere, doar ultima dintre libertăţi – libertatea de a nu suferi de frică – pare să fie în principiu o problemă psihologică. În timp ce libertatea de a nu fi supus privațiunilor pare să aparţină domeniului economiei, libertatea cuvântului şi libertatea religiei apar ca fiind concepţii exclusiv politice. După o investigaţie mai aprofundată vom afla, totuşi, că toate cele patru libertăţi au semnificaţie psihologică definită şi ar trebui luate în considerare cu atenţie atunci când învăţăm copiii cum să gândească şi să se comporte.

Libertatea Cuvântului și a Expresiei este stabilită în constituţie. Dar acest drept politic stabilit nu exclude existenţa unor probleme ce pot crea confuzii. Cât de mult s-ar putea bucura fiecare individ de acest drept atunci când îl foloseşte să facă rău celorlalţi sau chiar să distrugă dreptul în sine? Trebuie să existe undeva o limitare a libertăţii de exprimare.Unde ar trebui să fie? Linia de demarcare nu a fost niciodată definită clar. Este suficient să interzicem doar incitarea la acţiuni ilegale? Toată lumea îşi poate exprima opinia oricum, fie că are dreptul să facă asta sau nu. Trebuie doar să îşi asume consecinţele. Chiar şi în condiţiile unei libertăţi a cuvântului foarte limitate, oricine poate spune ceea ce îşi doreşte dacă îi este indiferent dacă este incarcerat sau dacă îşi pierde capul. Este clar că libertatea de exprimare înseamnă libertate faţă de consecinţe neplăcute. Creșterea libertății este corelată cu descreșterea ei prin consecinţe neplăcute sau punitive pentru orice opinie exprimată. Dar să ai libertatea nu înseamnă în niciun caz că ai și autoritate. Şi libertatea nu înseamnă niciodată privilegii de o singură parte. Libertatea trebuie limitată de către un sens al responsabilităţii care respectă drepturile celorlalţi, şi trebuie să includă în acelaşi mod toţi membrii comunităţii; altfel nu o putem numi libertate. Libertatea cuvântului poate avea un singur înţeles psihologic: toată lumea are dreptul de a-şi exprima opinia atâta timp cât este sinceră şi nu intenţionează să îi rănească pe ceilalţi. Un concept general asupra relaţiilor umane guvernează ceea ce este considerat a fi daunător şi insultător. A critica un superior va fi considerat mai mult sau mai puţin dăunător în funcţie de gradul în care libertatea cuvântului este oferită. Posibilitatea de a-și exprima propria opinie, chiar dacă contrazice convingerilor puternice ale celorlalţi, necesită o libertate a cuvântului bazată pe toleranţă şi respect mutual. În America avem o bună parte a acestor libertăţi – poate mai mult în viaţa politică decât în rutina zilnică a comunităţii sau în familie. Trebuie să recunoaştem necesitatea creşterii copiilor noştri într-un mod în care exprimarea opiniilor lor să se facă natural şi să nu necesite nici rebeliune nici agresivitate. Altfel, doar acei copii care sunt impertinenţi şi ostili îşi vor  exprima opiniile deschis, cei cărora nu le pasă dacă antagonizează sau provoacă pedepse. Adesea, copiii „buni” sunt docili şi submisivi, în timp ce purtătorul lor de cuvânt este un copil cu lipsă de responsabilitate şi cu un conformism mai scăzut. Părinţii şi şcolile au o mare responsabilitate în a învăţa copiii nu doar dreptul, ci şi obligaţiile pentru exprimarea opiniilor lor şi de a îşi menţine poziţia pentru ceea ce ei consideră corect şi recomandat. Nu putem începe să predăm democraţia la o anume vârstă după ce mai întâi am intimidat și suprimat prin forţă înclinaţia naturală a copilului de a lua atitudine şi de a exprima o opinie într-un mod constructiv şi cooperant.

Concret, copiii ar trebui să fie învățați cum să folosească critica sinceră şi constructivă, şi ei trebuie antrenaţi să respecte critica, nu ca o consecinţă a autorităţii şi puterii parentale sau educaţionale, ci ca dreptul fiinţelor umane care fac față acestora. Copiii trebuie învăţaţi că exprimarea unei opinii diferite nu este nici o lipsă de respect nici o insultă. În anumite grupuri şi comunităţi naţionale libertatea vorbirii este practicată foarte puţin, foarte adesea ca o consecinţă a unui anumit fundal naţional. Este vital să educăm copiii în aşa fel încât ei să aducă acest spirit al exprimării decente şi curajoase în viaţa comunităţii lor. Este posibil să aranjăm grupuri de discuţii unde se practică toleranţa şi respectul mutual în exprimarea opiniilor antagonice. Asemenea grupuri pot fi folosite ca demonstraţii pentru ceilalţi copii şi totodată pentru adulți. Nu există libertatea vorbirii atâta timp cât a discuta deschis înseamnă ostilitate şi atâta timp cât atât de mulţi refuză să discute.

Acestea sunt doar câteva puncte care servesc doar ca demonstraţii ale problemei mai degrabă decât să acopere domeniul. Este necesar să studiem toate implicaţiile pe care postulatul libertăţii vorbirii și a exprimării le poate avea şi chiar le are pentru procedura noastră educaţională. Şcolile vor trebui să ia în considerare cât de multă libertate de vorbire şi exprimare au stabilit, iar părinţii trebuie să devină conştienţi de cât de importantă este atmosfera familiei pentru comunitate şi pentru întreaga ţară.

Libertatea Religiei și a Venerației pare să fie corect stabilită. Toată lumea poate crede orice doreşte. Totuşi, practica noastră de zi cu zi pare să respecte destul de puţin acest principiu general acceptat. Înclinaţia anti-semită larg răspândită poate fi scuzată în baza diferenţelor rasiale asumate, care de fapt nu există. Dar cum putem vorbi de o libertate religioasă atâta timp cât membrii anumitor grupuri religioase nu sunt acceptaţi şi respectaţi pe deplin, după cum se întâmplă adesea catolicilor în anumite părţi ale ţării? Multe pot fi făcute în direcţia toleranţei şi a respectului faţă de religie prin învăţarea copiilor de a privi celelalte grupuri religioase nu ca fiind inamice sau inferioare, ci ca oameni cu o decenţă egală şi aceeaşi cantitate de adevăr în convingerile lor. Toleranţa religioasă nu poate fi presupusă în mod tacit. Nu există dacă nu este antrenată. Nu este suficient ca educatorii să se abţină de la exprimarea punctelor de vedere intolerante. Ei trebuie să ajute copiii să îi accepte pe cei care au alte convingeri religioase ca fiind la fel de buni și de luminați. Ne lipseşte liberatatea gândirii religioase atâta timp cât există atâţia ipocriţi în domeniul subiectelor religioase. Apartenenţa la o anumită biserică, din nefericire, nu înseamnă neapărat a avea convingeri definitive. Ceea ce crede cu adevărat un om este adesea un secret personal, dezvăluit doar prietenilor cei mai apropiaţi, dacă şi aşa. Făţărnicia este mai frecventă decât credinţa profundă şi sinceră. Această afirmaţie nu poate fi privită ca o exagerare. Cât de des sunt preoţii obligaţi să emită astfel de afirmaţii din amvon! Această faţărnicie larg răspândită arată că afilierea la o biserică poate fi bazată pe presiunea socială mai degrabă decât pe convingeri religioase veritabile. Pentru a stabili libertatea religiei și a venerației, trebuie să oferim copiilor noştri oportunitatea de a şti şi înţelege diferitele crezuri. De asemenea ar trebui să aibă şansa de a alege. Fără libertatea de a alege, credinţa religioasă este impusă, și cu siguranţă nu este liberă.

Libertatea de a nu fi supus Privațiunilor este cu siguranţă una din cerinţele fundamentale pentru pace şi cooperare. Dar ce pot face educatorii pentru a ajuta la stabilirea ei? Faptul că oamenii trăiesc fără strictul necesar al vieţii nu este adesea consecinţa condiţiilor economice. Condiţiile economice în sine sunt influenţate de atitudini şi opinii ale majorităţii oamenilor. Stabilirea libertăţii de a nu fi supus privațiunilor necesită recunoaşterea generală a faptului că dorinţa vecinului nostru pericilitează securitatea noastră, că sărăcia vecinului nostru este responsabilitatea noastră. Acest sentiment de responsabilitate pentru celălalt, acest interes asupra binelui celuilalt, este o sarcină educaţională prioritară. Sunt multe căi prin care copiii pot fi făcuţi conştienţi de dorinţele celorlalţi, pot fi făcuţi să le înţeleagă şi stimulaţi să ajute. În loc de a se îmbăia în prestigiul obținut din a avea mai multe posesiuni decât celălalt, copiii pot învăţa să se bucure de sentimentul de a împărţi. Ei pot învăţa să se bucure de dorinţa plină de compasiune de a asista şi de a ajuta; ei pot învăţa să privească nevoile celorlalţi nu ca pe un motiv de a ridiculiza şi dispreţui ci ca pe o provocare a propriei inteligenţe, a tactului şi a interesului social. Cât de departe de asemenea atitudini este satisfacţia „binefacerii” care personifică glorificarea unei superiorităţi morale! „Binefacerea” nu va aduce libertatea de a nu fi supus privațiunilor. Nu ar trebui să îi învăţăm pe copii să fie „filantropi”. Atâta timp cât oamenii nu simt datoria de a împărţi, libertatea de a nu fi supus privațiunilor nu va avea niciodata vreo şansă de a fi stabilită.

Libertatea de a nu suferi de Frică. Cel mai mare secret al durerii umane se arată doar acelora care concep libertatea de a nu suferi de frică ca fiind elementul de bază al traiului laolaltă cu ceilalți. Frica ţine oamenii departe nu doar de fericire și de bucuria de a trăi, ci şi de a fi cooperanţi. Multe pot fi spuse despre metodele de a înspăimânta oamenii. Psihologii, psihiatrii şi educatorii vor trebui să lucreze mult pentru a concepe metode şi tehnici care să învingă primejdia adusă de aceste metode. Foarte puţini realizează faptul că, foarte adesea, frica nu este cauzată de pericole reale; chiar şi moartea îşi pierde din teroare pentru aceia care au dezvoltat curajul, şi nicio situaţie dificilă nu îi poate speria. Această calitatea a curajului, a încrederii în propriile puteri, este singurul antidot pentru frică. Încrederea în sine şi curajul trebuie să fie dezvoltate în copiii noştri dacă vrem ca cetăţenii noştri să fie fără de frică. Libertatea de a nu suferi de frică nu poate fi împlinită doar prin măsuri economice sau politice. Suntem cu toţii mult prea pregătiţi să ne temem de pericole din exterior şi interior, deoarece nu am învăţat să avem încredere în noi şi în ceilalţi. Persecuţia şi opresiunea sunt consecinţe ale fricii şi totodată şi cauze ale ei. Doar oamenii speriaţi îi oprimă pe ceilalţi. Mai rea decât foametea şi boala este teama de a pierde statutul social, de a fi mai puţin decât cel de alături. Această teamă îndeamnă copiii să intre în competiţie cu fraţii şi surorile lor şi să se revolte împotriva părinţilor care fie îi răsfaţă, fie îi oprimă. A creşte copii fără frică se poate dovedi a fi mai important chiar decât a-i învăţa să scrie şi să citească. Cât de mult timp petrecem asupra celor 3R deoarece ne gândim prea puţin la fricile pe care le instigăm în copiii noştri, activ sau pasiv, prin nerecunoaşterea gândurilor şi convingerilor lor! Avem în faţă o sarcină foarte măreaţă. Părinţii şi educatorii trebuie să devină conştienţi de tehnicile de dezvoltare a curajului în copiii lor; ei trebuie să înveţe să evite descurajarea şi umilirea. Aceia care au o idee despre conflictele copiilor le pot arăta celorlalţi în aşa fel, încât şi ei să le vadă. Cei care văd, trebuie să descopere metode potrivite pentru a ajuta copiii să iasă din existenţa lor speriată, care adesea este considerată un paradis de către adulţii care au uitat propriile lor experinţe din copilărie. Cât de departe de dezvoltarea libertăţii de a nu suferi de frică sunt educatorii care în mod deliberat folosesc frica ca metodă educaţională; care sunt convinşi că doar teama de pedeapsă, teama de umilire, teama de consecinţe pot ţine copiii departe de un comportament inadecvat! Ei nu realizează că singura putere pentru a face un copil să se comporte în modul potrivit este o dorinţă veritabilă de a fi bun şi amabil, de a lua parte la viaţa socială, şi de a fi un membru folositor. Doar descurajarea interferează cu aceste tendinţe instinctive ale societăţii umane. Fiecare educator trebuie să recunoască acestea, trebuie să ştie cum să direcţioneze copiii către cooperarea voluntară. Altfel doar poartă titlul de educator fără a fi cu adevărat unul.

Libertatea de a nu suferi de frică nu este o utopie, nu mai mult decât celelalte libertăţi. Nu este încă clar felul în care se întâmplă asta, dar căile şi metodele care ne pun în mişcare pe noi și omenirea evoluează permanent şi ne conduc către aceste scopuri.

Să ne gândim serios şi sincer ce implicaţii au aceste patru libertăţi pentru fiecare dintre noi şi munca noastră. Politicienii şi economiştii, sociologii şi tehnicienii, toţi vor percepe diferite implicaţii. Educatorii vor recunoaşte că aceste patru libertăţi nu sunt pur şi simplu un postulat politic. Ei, la fel de mult ca orice alt grup, şi poate un pic mai mult, au responsabilitatea pentru sarcina dată nouă. Soldaţii luptă pentru ea pe câmpul de luptă, şi muncitorii în fabrici. Educatorii au ca adversari tradiţii vechi şi greşite, şi concepţii eronate care guvernează vieţile generaţiilor noastre în creştere. Ei trebuie să insufle în copii dragostea şi dorinţa de a participa la lupta pentru libertate, şi să-i pregătească să trăiască în libertate.

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: