//
you're reading...
ALFRED ADLER

Despre nivele de Realitate și înțelegere

R la odihna pe malul Dunarii (la popoul Austriei)Autor: Dr. Cosmin-Răzvan Gogălniceanu

copyright sign(Materialul reprezintă a 3-a parte din cele 5 părţi ale lucrării „Despre cercul disonant, cunoașterea personal-angajată și nivelele de realitate” – prezentat pe 4.07.2014, în cadrul Congresului de Psihologie și Psihoterapie Adleriană – organizat de APPA Romania).

Vă mulțumesc anticipat pentru citarea sursei și a autorilor de fiecare dată cînd veți găsi cu cale să utilizați fragmente din acest material ori din altele publicate pe acest site.


Am putea spune că din punctul nostru de vedere procesul de sesizare a nuanțelor permite accesarea de către mintea individului a unui alt nivel de Realitate. Preluăm termenul de nivel de Realitate de la Basarab Nicolescu, fondator al Transdisciplinarității și al proiectului CIRET. Nicolescu a introdus acest termen în anul 1976, în perioada petrecută în cadrul Lawrence Berkeley Laboratory alături de Geofrey Chew, fondatorul celebrei teorii a bootstrap-ului. Termenul s-a născut dintr-o încercare a lui Nicolescu de a unifica teoria relativităţii a lui Einstein şi mecanica cuantică[1].

Abordarea transdisciplinară ar putea fi o soluție pentru a ne deprinde să gândim și să gestionăm toate acestea într-un alt fel, dar despre asta poate vom vorbi altădată. Facem vorbire despre Transdisciplinaritate pentru că acolo găsim conceptele discontinuității și al înțelegerii. Aici am dori să observăm doar faptul că ideea cercului disonant se completează cu bias-urile proprii gândirii fiecărui individ (schema de apercepție sau logica privată sau schema cognitivă). Schema de apercepție funcționează după modelul unui cerc închis, disonant și vicios.

Mai departe vom căuta să folosim terminologia Transdisciplinarității și să cercetăm zona de impact dintre Psihologia Individuală și Transdisciplinaritate.

Transformarea utilă individului, cum am putea spune urmându-l pe Alfred Adler, a acestui cerc disonant ar putea avea de-a face cu transformarea cunoașterii în înțelegere. Aici voim să amintim din nou de prietenul nostru, filosoful Leonard Picuș, care ne-a îndrumat către o încercare de aprofundare a chestiunii înțelegerii. Poate că acest lucru se va întâmpla într-o continuare a cercetărilor pe care le vom consacra și pe mai departe celor dezvoltate în lucrarea de față. Până atunci, însă, dorim să precizăm aici chiar ceea ce spune Leonard Picuș: „înțelegerea” reprezintă modelul cunoașterii de tip interpretativ, din stiintele umane sau ale culturii – Geisteswissenschaften. Această precizare ne este foarte binevenită. Înțelegerea despre care vorbim în lucrarea aceasta este într-adevăr o cunoaștere cu atribut interpretativ. Nicolescu va completa acest aspect despre înțelegere, spunând că: „«Înțelegere» înseamnă aici fuziunea între cunoaștere și ființă.” Tentația noastră este de a aprecia înțelegerea în lumina celor zise mai înainte, și să adăugăm faptul că înțelegerea aduce cu sine o sesizare a nuanțelor și furnizează astfel accesul universului mental al individului către o modificare a schemei de apercepție. Aici ne întrebăm dacă este posibil să considerăm acest aspect ca fiind accesare unui nou nivel de Realitate (termen propus și folosit de către Nicolescu în zona Transdisciplinarității)? Rămâne de văzut. De aici mai departe noi mergem mai departe folosindu-ne de o ipoteză de lucru în care răspunsul la întrebarea anterioară este unu afirmativ. În acest caz am avea de-a face cu o trecere de nivel. Această trecere este denumită transdisciplinar: discontinuitate.

Transformarea individului începe cunoscând, apoi înțelegând. Recunoașterea discontinuității va da un sens acestei transformări. Basarab Nicolescu apreciază că: „Libertatea este discontinuitate. Discontinuitatea dă un sens vieții omului”[2]

image002

În acest moment ne gândim la faptul că cercul disonant funcționează la un nivel de Realitate (nivel  guvernat prin legitățile schemei de apercepție a individului).

Universul mental al individului este constrâns de cantitatea de informații și de complexitatea relațiilor dintre ele, să apeleze la cercul disonant. Pentru noi, accesarea acestuia din urma este în strânsă legătură cu nevoia de siguranță, stabilitate, cu nevoia de autoguvernare.

 

[1] Nicolescu, B. (2011). De la Isarlîk la Valea Uimirii. v 2. Ed. Curtea Veche Publishing. p.7

[2] Nicolescu, B. (2013). Teorema 6.Teoreme poetice. Ed. Curtea Veche. p. 10

 

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: