Despre nivele de Realitate și înțelegere

Autor: Dr. Cosmin-Răzvan Gogălniceanu

(Materialul reprezintă a 3-a parte din cele 5 părţi ale lucrării „Despre cercul disonant, cunoașterea personal-angajată și nivelele de realitate” – prezentat pe 4.07.2014, în cadrul Congresului de Psihologie și Psihoterapie Adleriană – organizat de APPA Romania).

Vă mulțumesc anticipat pentru citarea sursei și a autorilor de fiecare dată cînd veți găsi cu cale să utilizați fragmente din acest material ori din altele publicate pe acest site.

Am putea spune că din punctul nostru de vedere procesul de sesizare a nuanțelor permite accesarea de către mintea individului a unui alt nivel de Realitate. Preluăm termenul de nivel de Realitate de la Basarab Nicolescu, fondator al Transdisciplinarității și al proiectului CIRET. Nicolescu a introdus acest termen în anul 1976, în perioada petrecută în cadrul Lawrence Berkeley Laboratory alături de Geofrey Chew, fondatorul celebrei teorii a bootstrap-ului. Termenul s-a născut dintr-o încercare a lui Nicolescu de a unifica teoria relativităţii a lui Einstein şi mecanica cuantică[1].

Abordarea transdisciplinară ar putea fi o soluție pentru a ne deprinde să gândim și să gestionăm toate acestea într-un alt fel, dar despre asta poate vom vorbi altădată. Facem vorbire despre Transdisciplinaritate pentru că acolo găsim conceptele discontinuității și al înțelegerii. Aici am dori să observăm doar faptul că ideea cercului disonant se completează cu bias-urile proprii gândirii fiecărui individ (schema de apercepție sau logica privată sau schema cognitivă). Schema de apercepție funcționează după modelul unui cerc închis, disonant și vicios.

Mai departe vom căuta să folosim terminologia Transdisciplinarității și să cercetăm zona de impact dintre Psihologia Individuală și Transdisciplinaritate.

Transformarea utilă individului, cum am putea spune urmându-l pe Alfred Adler, a acestui cerc disonant ar putea avea de-a face cu transformarea cunoașterii în înțelegere. Aici voim să amintim din nou de prietenul nostru, filosoful Leonard Picuș, care ne-a îndrumat către o încercare de aprofundare a chestiunii înțelegerii. Poate că acest lucru se va întâmpla într-o continuare a cercetărilor pe care le vom consacra și pe mai departe celor dezvoltate în lucrarea de față. Până atunci, însă, dorim să precizăm aici chiar ceea ce spune Leonard Picuș: „înțelegerea” reprezintă modelul cunoașterii de tip interpretativ, din stiintele umane sau ale culturii – Geisteswissenschaften. Această precizare ne este foarte binevenită. Înțelegerea despre care vorbim în lucrarea aceasta este într-adevăr o cunoaștere cu atribut interpretativ.

Nicolescu va completa acest aspect despre înțelegere, spunând că: „«Înțelegere» înseamnă aici fuziunea între cunoaștere și ființă.” Tentația noastră este de a aprecia înțelegerea în lumina celor zise mai înainte, și a adăuga faptul că înțelegerea aduce cu sine o sesizare a nuanțelor și furnizează astfel accesul universului mental al individului către o modificare a schemei de apercepție.

Este posibil să considerăm procesul de intelegere ca fiind accesarea unui nou nivel de Realitate (termen propus și folosit de către Nicolescu în zona Transdisciplinarității)? Noi mergem mai departe folosindu-ne de ipoteza de lucru în care răspunsul la aceasta întrebare este unul afirmativ. În acest caz am avea de-a face cu o trecere de nivel. Această trecere este denumită transdisciplinar: discontinuitate.

Din punctul nostru de vedere transformarea/schimbarea individului in cursul unui proces psihoterapeutic debuteaza printr-un proces de cunoastere care poate fi urmat (sau nu – in functie de stadiul in care se gaseste individul din punct de vedere a ceea ce numesc Norcross&Di Clemente stadiile schimbarii) de o trecere printr-o etapa de discontinuitate care duce catre angajarea intr-un proces de înțelegere. Din punctul notru de vedere, recunoașterea discontinuității va da un sens acestei transformări, ceea ce inseamna ca psihoterapeutul ar face bine sa staruiasca in reflectiile sale asupra acestei etape si sa le impartaseasca cu cel vizat. Basarab Nicolescu apreciază că: „Libertatea este discontinuitate. Discontinuitatea dă un sens vieții omului”[2]

În acest moment ne gândim la faptul că cercul disonant funcționează la un nivel de Realitate (nivel  guvernat prin legitățile schemei de apercepție a individului).

Universul mental al individului este constrâns de cantitatea de informații și de complexitatea relațiilor dintre ele, să apeleze la cercul disonant. Pentru noi, accesarea acestuia din urma este în strânsă legătură cu nevoia de siguranță, stabilitate, cu nevoia de autoguvernare.

[1] Nicolescu, B. (2011). De la Isarlîk la Valea Uimirii. v 2. Ed. Curtea Veche Publishing. p.7

[2] Nicolescu, B. (2013). Teorema 6.Teoreme poetice. Ed. Curtea Veche. p. 10