2013 – Ken Robinson – Cum să ieșim basma curată din malaxorul educației?

Într-o discuție de acum câteva săptămâni un bun prieten mi-a relatat despre o discuție privată cu unul dintre profesorii săi universitari din Romania (om deschis la minte și profesionist în cele ce face în domeniul educației). Acesta i-a spus: „… în viață ca să ai succes îți trebuie trei lucruri: să fii cât se poate de bun într-un domeniu, să ai noroc și să ai pile”.

Îmi pare că în sistemul educației din Romania (dar spusele lui Ken Robinson lărgesc considerabil chestiunea mult dincolo de granițele tării noastre) cele de mai sus sunt ca de stâncă.

Acest material se termină cu o întrebare căreia îmi vine în minte să-i răspund aici. Alfred Adler spunea că stilul de viață (personalitatea) unui individ se sprijină pe patru piloni. Acestia fiind: zestrea genetică, educația și anturajul – lucruri către care merge cu ușurință mintea fiecăruia dintre noi (uneori dând vina pe unul ori pe altul dintre ele pentru nereușitele din viață). Adler vorbește însă și de un al patrulea pilon – cel mai important din punctul său de vedere. Acest pilon trecut cu vederea și neamintit de cele mai multe ori, însă apărat cu vehemență de multe ori în împrejurări în care ne vine nouă bine s-o facem, este: alegerea personală – cea care ne ajută să vedem sau să ascundem conștientizării, soluții care sunt prielnice sau pe cele neprielnice credințelor noastre personale și acelui scop ficțional (cum îl numește Psihologia Individuală).

Alegerea personală. Acest pilon al existenței noastre își spune cuvântul din cele mai puțin conștiente chestiuni la care ne raportam clipă de clipă, și până la votul politic. Creativitatea cu care mintea noastră dă la iveală soluțiile pentru diversele situații în care ajungem în viață, se conturează în fiecare moment de relaționare interumană la care participăm încă din momentul nașterii. Credințele personale despre sine, oameni, lume și viață se formează pas-cu-pas, fără conștiința înfăptuirii, mintea lucrându-ne cu ușurința rutinei milioanelor de neuroni.

Educația reprezintă un aspect foarte important în economia timpului petrecut de individul uman (și nu numai) în această viață. Petrecem mult timp încercând să o scoatem la capăt cu propria educație, cu educația copiilor noștri, iar dacă ajungi să lucrezi în zona educației, îți vei bate capul o viață întreagă cu educația personală și a celor de care te ocupi.

Ca mulți dintre voi, cititorii acestor rânduri, realizez efortul enorm pe care l-am depus pentru a sapa cu „mintea mea” șanțul propriei mele școlarizări. Nu exista (și cred ca pentru mulți dintre noi nici nu va exista prea curand) o altă cale. Singurul lucru pe care îl pot observa este că, pare-se, am diminuat câteceva din viteza de adâncire. Norocul a fost la mijloc. Eșecul urmăririi drumului, de asemenea! Alfred Adler ar spune ceva și despre creativitatea de care am dat dovadă pentru a găsi alte drumuri decât cele bătute în leatul meu. Am plătit și continui să plătesc prețul! Descurajarea îmi face cu ochiul uneori, dar o parte din norocul de mai sus constă în faptul că nu am fost singur și în ultima vreme am găsit călători ca și mine, unii devenindu-mi „camarazi de arme” și tovarăși de drum.

Ken Robinson face o glumă (într-o altă conferință pe care a ținut-o la TEDex) spunând că sistemele de educație par a fi concepute pentru a produce profesori universitari! Cât de aproape de Romania anilor mei de școală a nimerit Robinson. Noi eram niște producători de olimpici. Întreaga mândrie a sistemului, stă/stătea în existența acestor oameni! Dar, se întreabă Ken Ronbinson, cu ceilalți cum rămâne?