Tipologia “învăţăceilor-adulţi” din perspectiva Psihologiei Individuale

Autori: Ruxandra Marina Rey, Dr. Răzvan Gogălniceanu

„Ceea ce nu ştiu, nu pretind că ştiu.” Platon

Aşa cum am promis în “Arta de predare a adulţilor”, vom încerca în rândurile următoare să realizăm o apropiere a Tipologiei Socratice de cea a Psihologiei Individuale.

Nu dorim să clasificăm sau să etichetăm studenţii, ci ne dorim ca randurile ce urmează să fie privite ca fiind rezultatul demersului nostru de cunoaștere și o încercare de a înțelege mai bine fluiditatea conceptului tipologic.

Alexandros Paraskevas şi Dr. Eugenia Wickens (A. Paraskevas, Dr E. Wickens, 2003) au dezvoltat o tipologie a adulţilor bazată pe “compatibilitatea” lor cu o metoda de predare pentru adulti, așa-numita metoda socratică. Această tipologie cuprinde 4 tipuri de cursanţi adulţi (numiţi de noi “învăţăcei-adulţi”) – Meno, Protagoras, Gorgias şi

Cursantul de tip Meno este descris[1] ca fiind dependent într-o măsură consistentă de învățarea prin predare, preferând un rol pasiv în cadrul grupului, el are nevoie de o figură cu autoritate în chestiune, o personă care să-i dea în mod explicit toate răspunsurile la întrebările pe care le are şi la cele la care încă nu s-a gândit.

Acest cursant se plânge de faptul că nu a putut lua notiţe, că instructorul nu a notat nimic pe tablă, că era prea multă gălăgie şi nu s-a putut concentra, şi că nu înţelege punctul de vedere al conversaţiei.

Acest cursant ar putea semăna cu tipul victimei din tipologia lui H.H. Mosak, scopul său fiind dreptatea.

Tactica aleasă de aceste persoane este de a se plânge, de a arăta nedreptăţile care i se întâmplă, pentru a arăta ce victimă este şi cât de mult suferă. Aceste persoane folosesc deseori şi căutarea/cererea simpatiei sau milei altora. Simt nevoia de a demonstra cum este nedreptăţită de lume şi cât de  mult suferă din cauza aceasta pentru a putea simţi că înseamnă ceva, pentru a se simţi în siguranţă.

Victima este nerăbdătoare în aşteptarea „răsplatei”. Dacă nu o obţine imediat, începe să se plângă. Este interesată de confortul său şi mai puţin de confortul altora. Nu caută responsabilitatea, vrea să evite aşteptările. Terapeutul are tendinţa de a fi prea de ajutor, urmând să aibă sentimente de frustrare.

Străduindu-se în împlinirea propriei semnificaţii, victima va ajuta la repararea nedreptăţilor. Făcând acest lucru se va simţ importantă pentru societate. Poate să ajungă să lupte pentru egalitate, fair-play şi pentru dreptate în lume.

Cursantul de tip Protagoras este descris (A. Paraskevas, Dr E. Wickens, 2003) ca fiind cel care se poate rătăci în entuziasmul lui de a învăţa, are nevoie de un instructor directiv, care să-l susţină puternic pentru a-i consolida dorinţa de a participa la discuţii şi care să-i păstreze entuziasmul la un nivel ridicat. Este foarte sensibil la critică şi poate deveni destul de negativist într-un mediu Socratic, mai ales când este limitat sau nu are vreo experienţă anterioară pe subiectul discutat.

Exemplu: „Atunci când răspunsurile mele au fost incorecte, am simţit uneori, unele zâmbete sardonice în spatele meu. Acest fapt m-a făcut destul de nervos în următoarea mea încercare de a răspunde. Nu am răspuns foarte repede, aşa că unii colegi mi-au aruncat anumite priviri. M-am simţit extrem de umilit. Aceasta a fost pentru mine cea mai rea experienţă.”( A. Paraskevas, Dr E. Wickens, 2003)

Învăţăcelul acesta se aseamănă într-un câtva cu tipul de persoană inadecvată (H.H Mosak). Această persoană are sentimentul că nu poate face nimic bine, fiind absolut neîndemânatică sau stânjenitoare. Deseori activităţile îi sunt limitate la acelea în care îi este garantat un succes, iar asumarea responsabilităţii, în general, ajunge să fie activată în chestiuni  cu eşec de altfel previzibil. Pare a fi ciudatul grupului.

Acest cursant poate să creeze soluţii unice, din proprie iniţiativă şi independente de restul grupului, dar atunci când le expune şi celorlalţi realizează că nu rezonează cu ale lor şi se descurajează.

Persoana inadecvată are o încredere foarte slabă de sine, sarcina terapeutului nefiind chiar uşoară. Terapeutul trebuie să-l ajute să-şi construiască încrederea în sine. Uneori poate fi bună şi lauda, dar uşor, uşor, trebuie înlăturată, axându-se pe încurajare.

Cursantul de tip Gorgias (A. Paraskevas, Dr E. Wickens, 2003) este descris ca fiind cel care are capacitatea, şi eventual unele cunoştinţe , şi se vede ca „stăpân al propriei sorţii”. Are nevoie de un instructor care să-l ajute să-şi dezvolte în continuare încrederea în sine. Având încredere în sine, el poate explora subiecte pe cont propriu. Se va simţi liber să-şi exprime cele mai nebuneşti idei, fără să se teamă  de reacţia celorlalţi.

Exemplu: „(Ce) m-a bucurat în special (a fost) rolul pe care instructorul nostru l-a jucat în aceste dialoguri: el nu a respins nici una din ideile noastre, cu toate acestea, el ne-a provocat în continuu raţionamentul nostru, modul prin care am ajuns la concluzii. El – indirect – ne-a forţat să re-gândim lucrurile pe care le-am luat de la sine şi făcând astfel, a trebuit să reconsiderăm multe din credinţele pe care le-am avut până în acel moment”(A. Paraskevas, Dr E. Wickens, 2003).

Învăţăcelul acesta se aseamănă într-un câtva cu tipul controlorului (H.H Mosak). Acţiunile preferate de controlor sunt intelectualizarea, corectitudinea, ordinea şi pedanteria. Spontaneitatea e controlată şi sentimentele sunt în general camuflate sau ascunse.

O astfel de persoană este preocupată să ,,spună lucrul potrivit la momentul potrivit”. Pune accent pe organizare pentru a se simţi în siguranţă, pentru a simţi că aparţine.

Controlorii sunt persoane de încredere, care tind să-şi demonstreze capacitatea de conducere, de rezolvare a problemelor. Sunt productivi, practici, perseverenţi şi încrezători; au un simţ înalt de corectitudine; deseori sunt harnici şi ambiţioşi.

Acest învăţăcel poate transfera terapeutului sentimente de tensiune şi provocare, fiind autoritari şi preocupaţi de deţinerea controlului.

Cursantul de tip Platon (A. Paraskevas, Dr E. Wickens, 2003) este descris ca fiind mult mai matur din puct de vedere educaţional şi mult mai „responsabil” faţă de ceea ce învaţă. Instructorul se va vedea dând înapoi deoarece acest cursant preia conducerea.

Cursanţii de tip Platon sunt de acord cu metoda socratică, dar numai atunci când sunt lăsaţi „liberi să exploreze subiecte aşa cum vor ei” şi „relaţia cu instructorul să fie mult mai colegială decât orice altceva”.

Exemplu: „….În retrospectivă, îmi aduc aminte că (instructorul) a pus doar o singură întrebare la început şi apoi clasa a preluat discuţia. El a acţionat mai mult ca „piroman” şi nu ca un „pompier” la fel ca restul instructorilor din acest program” (A. Paraskevas, Dr E. Wickens, 2003).

Acest cursant se aseamănă cu tipul driver-ului, a lui H.H. Mosak. Driver-ul/conducătorul este o persoană în continuă mişcare, hiper-conştiincioasă, străduindu-se constant să termine câte un scop. Fiecare zi e privită astfel încât să se obţină din ea “cât mai mult”, cu “cât mai puţine opriri”.

Pentru acest învăţăcel viaţa este o cursă continuă, deşi scopul sau linia de sosire rareori este ajunsă.

Resursele acestui învăţăcel sunt: competenţa, perseverenţa, idealismul, să fie bine informat, pune accentul pe a fi semnificativ şi îşi doreşte să conteze în ochii celorlalţi. E mereu în căutare de faimă.

Îi vede pe ceilalţi ca evaluatori. O astfel de persoană dă naştere în terapeut unui sentiment de inadecvare, de provocare.

Fiecare dintre aceşti învăţăcei se pot găsi în orice clasă sau grup de lucru. Este important ca instructorul să-i identifice rapid pentru a-şi putea organiza ora, astfel încât exerciţiul să fie plăcut pentru toată lumea. Se pot obţine performanţe cu aceşti cursanţi dacă primesc încurajările de care au nevoie pentru a merge mai departe.

                                                                                                                                        “Zadarnic vei vrea să-l înveţi pe cel ce nu e dornic să fie învăţat, dacă nu-l vei fi făcut mai întâi dornic de a învăţa.”  Jan Amos Komenský