Curajul este o alegere, speranţa o necesitate

Autor: Ruxandra Marina Rey

“Curajul e ca iubirea, el vrea drept hrană speranţa. Nimic nu trebuie să fie inaccesibil speranţelor, poţi spera orice, pentru că viaţa însăşi e o speranţă.” – Oscar Wilde

Atunci când avem de înfruntat o problemă încercăm să ne eschivăm, să răspundem prin supracompensare, şi fiind în totală evaziune faţă de una sau mai multe sarcini ale vieţii. Teama de respingere şi eşec stă la baza tuturor problemelor. Răspunsul corect la aceste dificultăţi este curajul. Având curaj, vom putea coopera şi contribui la binele nostru şi al celorlalţi.

Pentru Alfred Adler, răspunsul la apatie şi drumul spre fericire (sau mai bine spus, sensul vieții) este curajul sentimentului comunitar. Pentru Alfred Adler, criteriul de viaţă social sănătos, a fost măsura în care experienţele individuale aparţin contribuţiei şi cooperării. Sentimentul de apartenență ne poate inspira şi pregăti pentru a face faţă problemelor de viață cu curaj şi pentru a ne asuma responsabilitatea pentru noi înşine şi pentru alţii (Mark Blagen & Julia Yang, based on a program, 2009).

Atunci când este privită ca un concept psihologic, încurajarea este procesul de a da curaj, astfel încât să consolideze „muşchiul psihologic” al unei persoane. Încurajarea poate fi folosită pentru a „inspira, încuraja, stimula, sprijini, sau pentru a insufla curaj şi încredere”  (Dinkmeyer & Losoncy, as cited in Cheston, 2000).

Individul descurajat va dezvolta o teamă de eşec, şi nu va putea accepta curajul de a fi imperfect. Străduinţa spre succes există în fiecare din noi. Modul cum alegem să ajungem la ea depinde de cât de mult curaj avem pentru a îndrăzni să sperăm în mai bine.

Avem nevoie de încurajare, pentru a avea curaj să înfruntăm provocările vieţii, pentru a putea vedea noi direcţii şi pentru a consolida puterea de luare a deciziilor. Pentru a ne schimba avem nevoie de încurajare.

“Nu există situaţie oricât de disperată din care să nu se poată întrevedea o speranţă, şi cu toate că această nădejde ar putea fi slabă şi deşartă, voinţa şi dorinţa pe care omul le are, o fac să nu pară astfel.” (citat de Niccolo Machiavelli)

“Să fi pregătit pentru ce-i mai rău, şi să speri în mai bine.”

Probabil că învăţătura de mai sus vă este foarte familiară. Cine ştie de câte ori aţi aplicat-o în viaţa de zi cu zi!

Pentru unii din noi pot fi doar o adunătură de cuvinte simple, care nu au nici o importanţă. Dar atunci când treceţi prin clipe dificile, puterea acestor cuvinte este infinit mai mare, când vin din partea unei persoane apropiate, din partea cuiva căruia-i pasă de voi şi de starea voastră.

Acestă învăţătură ne dă puterea să mergem mai departe, să ne bucurăm de realizările noastre, chiar şi atunci când suntem înconjuraţi de ape tulburi.

Atunci când este privită ca un concept psihologic, încurajarea este procesul de a da curaj, astfel încât să consolideze „muşchiul psihologic” al unei persoane. Încurajarea poate fi folosită pentru a „inspira, încuraja, stimula, sprijini, sau pentru a insufla curaj şi încredere”  (Dinkmeyer & Losoncy, as cited in Cheston, 2000).

Individul descurajat va dezvolta o teamă de eşec şi nu va putea accepta curajul de a fi imperfect. Străduinţa în a avea succes există în fiecare din noi. Modul cum alegem să-i dăm apă la moară depinde de cât de mult curaj avem pentru a îndrăzni să sperăm în mai bine, depinde de cât de încrezători în noi înșine suntem și de cât curaj avem să o luăm de la capăt în cazul unei eșuări .

Avem nevoie de încurajare pentru a avea curaj să înfruntăm provocările vieţii, pentru a putea vedea noi direcţii şi pentru a ne consolida puterea de luare a deciziilor. Pentru a ne schimba avem nevoie de încurajare!

“Nu există situaţie oricât de disperată din care să nu se poată întrevedea o speranţă, şi cu toate că această nădejde ar putea fi slabă şi deşartă, voinţa şi dorinţa pe care omul le are, o fac să nu pară astfel.” (Niccolo Machiavelli)