(Partea V) COMUNICAREA, RECIPROCITATEA SOCIALĂ ȘI AUTISMUL

Millar, A. (2011) Communication, Social Reciprocity and Autism.  P.Prina, K.John, A.Millar & C.Shelley (Eds) Adlerian Year Book. London: ASIIP pp 40-57 (trad. & adapt.: Dr. Răzvan Gogălniceanu – mentionam ca materialul ne parvine prin bunăvoința dnei Anthea Millar)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Concluzii

În acest material am urmărit să subliniez importanța pe care o are amplificarea reciprocității sociale în comunicarea cu cei care sunt diferiți de noi înșine. Oamenii cu tulburări din spectrul autist sunt definiți prin lipsa lor de reciprocitate socială, însă această situație pare perpetuată de multe dintre persoanele non-autiste care la rândul lor în interacțiunile cu persoane autiste denotă o reciprocitate socială scăzută. Printr-o recapitulare a dezvoltării comunicării la vârste precoce transpare faptul că procesul natural este ca îngrijitorul copilului să urmărească și să urmeze direcția nou-născutului, lucrul acesta fiind exact ceea ce trebuie făcut și în cazul comunicării cu o persoană cu autism.

Mi-am propus de asemenea să pun în discuție etichetarea celor cu autism ca fiind „lipsiți de reciprocitate socială și interes social”, indentificând prin contrast faptul că interesul social survine în multe feluri, lucru exemplificat de Amanda Baggs. Această neînțelegere poate avea ca sursă necunoașterea oamenilor non-autiștilor în ceea ce privește comportamentul adaptativ pe care îl practică autiștii pentru a face față supra-încărcării senzoriale și cognitive, precum și pierderea din vedere a substratului creativ ca și abilitate a persoanelor autiste de a experimenta lumea în moduri noi. Gillberg (1992), identificând oameni faimoși care este posibil să fi avut Asperger, vorbind despre Einstein, Wittgenstein, compozitorul Bruckner, sugerează faptul că inteligența extraordinară a acestora cuplată cu o perseverență deosebită i-a făcut pe aceștia să ajungă vârfuri în domeniile lor. Gillberg susține de asemenea că abilitatea de a nu lua în seamă convențiile sociale și interesul redus față de opiniile sau criticile altora, ar putea fi privite ca avantaje, la care s-ar putea adauga capacitatea de a gândi altfel și de a beneficia de un altfel de creativitate în anumite momente, ceea ce a rezultat în contribuții majore aduse omenirii.

Fiecare om autist este o persoană unică și, la fel ca și toți ceilalți membri ai populației umane, unii vor fi fiind mai curajoși, alții mai puțin curajoși decât ceilalți, lucru care va rezulta într-o scădere mai mult sau mai puțin accentuată a interesului social. Nivelul descurajării percepute de o persoană cu autism va fi în mod cert accentuat de lipsa de apreciere și reciprocitate pe care o întâlnesc în lumea non-autistă, iar părerea mea este că o mare parte din nefericirea trăită de persoanele autiste se datorează lipsei de înțelegere cu care sunt primiți în lume.

În final, eu doresc să încurajez pe toată lumea să îmbrățișeze diferențele dintre noi, precum și pe cele exprimate mai clar cu persoanele autiste, prin înțelegerea și inițierea conștientă a reciprocității sociale. Dacă noi cei ne-autiști vom rămâne în lumea noastră „normală” și vom avea pretenția de ca doar autiștii să se ralieze și să se integreze de la sine, atunci cu certitudine noi vom fi aceia care vom avea de pierdut în privința înțelegerii și extinderii propriei noastre experiențe mundane. Doresc să închei lăsând-o pe Amanda Baggs să ne ofere o elocventă concluzie:

„Dreptatea omenească și drepturile omului vor fi fiind posibile numai atunci când multiplele aspecte ale ființei vor fi recunoscute în existența lor.” (Baggs, 2007)