//
you're reading...
ANTHEA MILLAR, PSIHOLOGIE & PSIHOTERAPIE ADLERIANA

(Partea II) COMUNICAREA, RECIPROCITATEA SOCIALĂ ȘI AUTISMUL

Millar, A. (2011) Communication, Social Reciprocity and Autism.  P.Prina, K.John, A.Millar & C.Shelley (Eds) Adlerian Year Book. London: ASIIP pp 40-57 (trad. & adapt.: Dr. Răzvan Gogălniceanu – mentionam ca materialul ne parvine prin bunăvoința dnei Anthea Millar)

 

 

Pentru o înțelegere mai deplină a acestei idei este necesară o explorare sumară a dezvoltării comunicării normale, concentrându-ne în special asupra interacțiunilor sociale care apar între nou-născut și îngrijitorul său.

Dezvoltarea vorbirii și a limbajului

Înțelegerea limbajului și exprimarea prin vorbire implică mai mulți factori interdependenți. Pentru a primi și a răspunde unui mesaj, verbal sau non-verbal, trebuie să fim capabili de a integra toate informațiile pe care le receptăm prin diferitele căi senzoriale, asta dacă este să extragem înțelesul deplin. Acest lucru reprezintă o încercare majoră pentru mulți dintre autiști ca urmare a supraîncărcării senzoriale pe care aceștia o trăiesc, și acesta este aspectul pe care îmi doresc să-l explorez mai profund în cele ce urmează.

Voi folosi un exemplu simplu pentru a ilustra multitudinea de factori implicați în înțelegerea și exprimarea limbajului.

Maya, un copil în vârstă de 4 ani, își aude tatăl spunându-i: ”Ce vom face când Johnny va veni să se joace pe-aici?”. Pentru a recepționa și pentru a înțelege acest mesaj, Maya trebuie să aibă intacte auzul, văzul și procesele cognitive care să îi permită:

–          Să discearnă între toți stimulii auditivi care sunt în desfășurare – poate fi vorba despre muzica care se aude, poate fi traficul străzii sau poate fi gălăgia pe care o face un alt copil;

–          Să posede cunoștințele gramaticale și înțelesurile fiecărui cuvânt: de exemplu, să știe că tatăl se referă la timpul viitor;

–          Să interprete fiecare parte din comunicarea verbală și non-verbală a tatălui ei și să extragă înțelesul (de exemplu, tonalități diferite ale vocii pot furniza înțelesuri diferite);

–          Să înțeleagă situația din perspectivele culturală și socială – adică, să știe cine este Johnny și să aibă o idee despre potențialele activități de joacă. Maya trebuie de asemenea să înțeleagă scopul comunicării și să aibă motivația să-l asculte.

Pentru ca Maya să răspundă cu succes celor de mai sus, ea are nevoie de următoarele:

–          Memorie intactă, deținerea înțelesurilor conceptelor comunicate și capabilitatea de a procesa vorbire;

–          Să aibă ce spune – și să dețină un vocabular pe care să-l folosească cu sens;

–          Să dețină structurile fizice necesare creării sunetelor și, de asemenea, să fie în stare să folosească cu exactitate sunetele vorbirii. Ea are nevoie de auz și vedere intacte pentru a putea primi feedback-ul răspunsului pe care îl dă;

–          Să cunoască felul în care funcționează comunicarea în cadrul culturii în care crește și să fie motivată să comunice social.

Pe lângă toate abilitățile de mai sus, Maya trebuie să se găsească într-o relație emoțională care să îi permită să se simtă în siguranță cu părinții și cu frații ei. Puntea de bază către sentimentul de apartenență este asigurată de experimentarea unei comunicări în spirit pozitiv cu familia și cu alți membri ai societății, cu oameni adulți sau de aceeași vârstă, precum și de exprimarea și receptarea limbajului cu variatele coduri sociale și culturale pe care le folosesc oamenii, și aici ne referim la alternanța într-o convorbire, la oferirea unui răspuns și la salut.

Dezvoltarea nou-născutului

De-a lungul ultimilor 40-50 de ani a avut loc o continuă consolidare a ideii că nou-născuții au o predispoziție în privința interesului lor pentru alte ființe umane (Fantz, 1963; Ashmead & Lipsitt, 1977) și că au o sensibilitate crescută pentru vocile celor care se îngrijesc de ei și că diferențiază vocile acestora (De Caspar & Fifer, 1980). De asemenea, este clar faptul că nou-născuții au abilități complexe de socializare, fiind interesați de interacțiuni față-în-față, imitând expresii faciale și anumite sunete (Meltzoff & Moore, 1983; Kugiumitzakis, 1993). Viziunea lui Alfred Adler în privința potențialului tuturor oamenilor de a dezvolta Interesul social este o chestiune bine susținută în literatura de cercetare.

Alternanța în convorbire și împărțirea atenției

În ultimele 2 decenii au avut loc investigații privind a ideea că nou-născuții comunică pur-și-simplu imitând sau pre-intențional (Reddy, 1999). Într-o dezvoltare normală, procesul comunicării este bidirecțional și poate fi observat între nou-născut și cel care îl îngrijește, fiecare participând egal în cadrul unor interacțiuni plăcute și armonioase. Alternanța în convorbire este fundamentală pentru interacțiunile sociale și pentru dezvoltarea conversațiilor. Un aspect principal în aceste conversații ”precoce” este reprezentat de încărcarea cu înțelesuri a comportamentelor și vocalizărilor nou-născutului de către îngrijitorul lui, conducând la alternanță și o împărțire a atenției dintre cei doi (Tomasello & Ferrar, 1986; Garton, 1992).

Părinții privesc încotro se pare că se uită copilul lor și vorbesc despre acel lucru care pare a-l interesa pe acesta. Asta spune că situația este de fapt invers față de opinia comună care zice că cel mic îl imită pe cel mare, fiind vorba practic despre părintele care urmărește locul către care conduce copilul, încărcând acțiunile acestuia cu înțelesuri, învătându-și copilul că acțiunile conduc către răspunsuri, și dând sens fluxului de cuvinte. Crucial este faptul că atunci când aceia care furnizează cunoștințe de limbă urmăresc și fac vorbire despre ceea ce copilul concentrează cu privirea, achizițiile de limbaj ale copilului se produs într-un ritm mai rapid (Tomasello & Farrar, 1986).

Pentru a ilustra felul în care părinții nou-născuților își urmează în mod natural copiii, încărcând cu înțelesuri acțiunile și vocalizările celor din urmă, prezentăm un dialog care s-a purtat în 30 de secunde între o mamă și fetița ei de 8 săptămâni:

Copilul (privind chipul mamei): ”Ah-aah-aah”

Mama (zâmbindu-i): ”Ce-ai făcut? I-a zi ce-ai făcut?”

Copilul: ”Aahaah – aah aah”

Mama (râzând): ”Oh! Te distrezi – și mai ce, i-a zi?!”

Copilul: ”Aahraarh!”

Mama:”Oh – chiar așa!”

Deci pentru ca această cominicare să lucreze eficient, este nevoie de mai mult decât intenția comunicatorului de a împărtăși un mesaj. Mai este necesar ca altcineva să aștepte acel mesaj și să urmărească îndeaproape ceea ce urmărește și comunicatorul. O bună conversație se bazează pe o interacțiune reciprocă, bidirecțională.

Discuție

One thought on “(Partea II) COMUNICAREA, RECIPROCITATEA SOCIALĂ ȘI AUTISMUL

  1. Multumim, Razvan, pt.faptul ca impartasesti aceste articole (si traduse!) cu noi🙂

    ________________________________

    Posted by gandurileunuipsiholog | 17/10/2012, 9:21 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: