//
you're reading...
VARIA

Scurtă notă asupra respectului şi obligatoriului

Autor: Dr. Răzvan Gogălniceanu

Intrarea în şcoala Psihologiei Individuale mi-a permis să adast cu gândul asupra unor concepte simple ale cotidianului. Unul dintre aceste concepte este respectul şi continui să zăbovesc adeseori gândind asupra lui.

Ieri la o întrevedere cu un client, el mi-a spus că din familia sa a plecat cu două vorbe: „Cere numai ce ţi se cuvine!” şi „Respectă-i pe cei mai în vârstă!”. Încă din copilărie s-a simţit foarte nedumerit şi revoltat de faptul că nimeni nu i-a spus vreodată ce anume i se cuvine. În privinţa respectului pentru bătrâni, clientul meu meu povesteşte că el este un om simţit şi acordă oamenilor în vârstă respectul cuvenit! Din nou este nedumirit şi revoltat! El a făcut o legătură de reciprocitate: respectă şi aşteaptă să fii respectat! Ei bine, această reciprocitate nu a fost împlinită! Observ nota de generalitate a celor două dictoane şi mai observ faptul că sentimentele de frustrare şi neînţelegere resimţite de către clientul meu par a avea de-a face cu imposibilitatea de a regăsi generalul oglindit în particular.

Acum mă gândesc la acea vorbă a lui Aristotel: „Întregul este mai mult decât suma părţilor lui componente!” Ar putea fi acesta motivul pentru care este imposibil să regăsim oglindit generalul în particular?

Continui să fiu uimit de aplicabilitatea conceptului de respect. Alfred Adler şi ceilalţi care i-au urmat, au scos la iveală vieţuirea din spatele acestei idei, viabilitatea soluţiilor în care este implicat respectul pentru celălalt, soluţii oferite de adlerianism frondelor şi luptelor între semeni, între membrii unui grup sau ai unei familii, etc…

Betty Lou Bettner mi-a atras atenţia printr-un comentariu de curs privind respectul şi dilema pe care o întâlnim fiecare dintre noi: „if you give in, you do not respect your partener, if you give up, you do not respect yourself.” Ei bine, atunci e momentul să fii creativ şi să găseşti o cale care să vină în beneficiul relaţiei şi nu al tău direct şi personal.

Respectul are un caracter de obligaţie/obligatoriu?

Noi, oamenii, suntem fiinţe sociale. Pe lângă Alfred Adler – promotor, de altfel, al ideii de interes social şi de fiinţă socială, eu îmi voi permite să îl aduc în amintea noastră şi pe Dalai Lama care spunea:

„Noi, oamenii, suntem fiinţe sociale. Venim pe lume rezultând din acţiunea altora. Supravieţuim aici în dependenţă de ceilalţi. Fie că ne place, fie că nu ne place, în vieţile noastre există doar rareori vreun moment în care să nu profităm de pe urma acţiunilor altora. Ei bine, acesta e motivul care face să fie doar rareori o surpriză faptul că cea mai mare parte a fericirii pe care o trăim survine în contextul relaţionării noastre cu ceilalţi”.

Pare că există un obligatoriu existenţial să trăim împreună, să ne fericim împreună, să ne respectăm pe noi înşine, dar şi pe cel de lângă noi. Pare, de asemenea, că respectul are o strânsă legătură cu ideea de efort, efort mental, un efort de a gândi.

Dar propun să rămânem în gând cu faptul că pentru cele de mai sus este necesar să facem un efort cognitiv, de înţelegere şi particulatizare, precum şi un efort creativ în găsirea comportamentului potrivit unei anume situaţii. Ideea de creativitate  din Psihologia Individuală este simplu şi elocvent exprimată prin vorbele lui Alfred Adler: „Everything can be different!”

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: