//
you're reading...
ALFRED ADLER

Copilul: nici bun, nici rău

(fragment – traducere: Dr. Răzvan Gogălniceanu)

Fără îndoială este mult prea uşor să trezim instinctele „răului” unui copil. Există potenţialităţi ale răului. Însă acestea au nevoie de anumite condiţii pentru a se trezi. Totuşi, este de asemenea clar că putem trezi şi spiritul bun al unui copil. Iar acesta trebuie cultivat.

Putem vedea că toate potenţialităţile adormite ale sufletului unui copil, nu sunt nici fundamental bune, nici fundamental rele. Trecerea acestor potenţialităţi către bine sau rău are loc în primii ani ai copilăriei. Un factor determinant este influenţa mamei. Dacă această influenţă înclină către a-l face pe copil un om de treabă, ei bine, atunci afirmarea binelui în viaţa copilului va dura o viaţă. Mai departe tatăl, familia, mediul vor avea un cuvânt de spus în a susţine munca mamei.

Răsfăţul, suferinţa si neglijarea unui copil sunt rădăcinile dezvoltării în direcţia răului a unui copil. Prin natura sa copilul nu este nici bun, nici rău. Circumstanţele şi modul în care copilul le înţelege, îl fac pe copil să ajungă într-un fel sau în celălalt.

„Dar noi creăm circumstanţele” – spunea Pestalozzi.

Referinţă bibliografică:

THE CHILD: NEITHER GOOD NOR EVIL. By: Adler, Alfred. Journal of Individual Psychology (1974), Nov74, Vol. 30 Issue 2, p191, 3p; Abstract: Analyzes the concept of human nature. Influence of social interaction to human behavior; Control of the evil instincts in a child; Factors influencing the blind dependency and slavery of man.

Discuție

2 thoughts on “Copilul: nici bun, nici rău

  1. foarte bun punct de plecare pentru pozitionarea fata de copii nostri – dar nu putem identifica clar punctul de zero de la care sa pornim cu formarea lor daca nu stim clar ce actiuni si modul in care le facem duc la „rasfat, suferinta si neglijare” – teebuie sa intelegem foarte bine ce „circumstante” creem prin actiunile noastre. De exemplu – degeaba spunem copilului ca nu e bine sa minta daca de exemplu, in momentul in care suna la usa cineva cu care nu vrem sa discutam sau pur si simplu nu vrem sa fim deranjati -il trimitem sa raspunda si sa spuna ca nu suntem acasa.Cu alte cuvinte , atata timp cat nu suntem constienti ca circumstantele pe care le creeaza faptele noastre – pot intra in conflict cu ceea ce vrem de la copii nostri – nu putem orienta un copil in formare spre bine sau rau.

    Posted by eugen ioanides | 30/10/2012, 2:56 pm
    • dommnule EUGEN IOANIDES,
      va multumim pentru ragazul de a comenta materialul lui ALFRED ADLER.
      „punctul zero” al educatiei copilului se afla intr-o legatura fundamentala cu momentul in care adultul isi constientizeaza statutul de parinte. oamenii cresc si se dezvolta intr-un ritm care este propriu fiecaruia (aici suntem intr-un complet acord si cu MARIA MONTESSORI), astfel momentul constientizarii si „punctul zero” ajung sa fie diferite de la om la om.

      intr-un anumit sens, noi consideram ca uneori MOMENTUL ZERO al educatiei copilului este chiar acela al venirii sale in familie. copilul incepe sa cunoasca si sa se faca cunoscut, ceea ce presupune din partea parintelui sa inceapa cunoasterea propriului copil si la randul lui sa se faca cunoscut. impresia noastra este ca in cadrul acestui proces de cunoastere reciproca, parintele este pus in situatia de a-si asuma o responsabilitate (observarea si cunoasterea propriului copil, precum si dezvoltarea abilitatilor parentale) in plus fata de propria fiintare si traiul de zi-cu-zi (a se citi miscarea in sarcinile vietii. acest lucru inseamna un efort in plus din partea parintelui, copilul fiind intr-un avantaj net din punctul de vedere al curiozitatii fata de lume, si al timpului pe care il are la dispozitie pentru a-si observa temeinic parintii si cele ce-l inconjoara.

      HAROLD H. MOSAK spunea la un moment dat (la un seminar sustinut in BUCURESTI) ca terapia mariajului ar trebui sa inceapa cu o consiliere pre-maritala. BETTY LOU BETTNER in cartea sa – Raising Kids Who Can (in varianta romaneasca: De ce are nevoie un copil pentru a reusi) merge mai departe si glumeste spunanad ca uneori are impresia ca ar trebui sa incepem sa facem psihoterapie inca din copilarie!
      ei bine, tot intr-un spirit ludic (impregnat de o seriozitate constructiva) am putea spune ca educatia unui copil ar trebui sa inceapa cu educarea parintilor lui inca dinaintea conceperii progeniturii.

      va multumim inca o data pentru ideile dezvoltate in comentariu.
      va mai asteptam!

      cu bine!

      Posted by alfredadler | 02/11/2012, 2:21 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: